Cuvânt de învățătură

Semnificația „harților” din săptămâna de după Rusalii



Săptămâna care urmează după Praznicul Rusaliilor este una însemnată cu „harți”, adică cu dezlegare la toate mâncărurile, în toate zilele, inclusiv miercurea și vinerea.
Semnificația acestor dezlegări sau zile însemnate cu „harți” este legată în primul rând de bucuria Praznicului luminat al Rusaliilor sau al Pogorârii Duhului Sfânt, întrucât această prăznuire se extinde nu numai în ziua de după prăznuire, adică în lunea închinată Duhului Sfânt, ci asupra întregii săptămâni. Amintim în acest sens și faptul că Praznicul Nașterii Domnului și cel al Sfintelor Paști au aceeași rânduială în ceea ce privește după-prăznuirea, toate zilele săptămânii ce le preced fiind însemnate ca zile de dezlegare la toate mâncărurile sau zile de „harți”. Rostul acestor dezlegări este, așa cum arătam și în cazul Praznicului Rusaliilor, acela de a extinde bucuria duhovnicească a Praznicului și în ceea ce privește participarea trupului la această bucurie, prin dezlegarea la toate bucatele.
Pe de altă parte, rostul acestor dezlegări este și unul pedagogic, pregătind vremea Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel care începe în lunea de după această săptămână a dezlegărilor, la toate mâncărurile de dulce. Trupul creștinului trebuie să fie fortificat pentru asprimea postirii și a înfrânării care va urma și, tocmai în sensul acesta, dezlegările din această săptămână au rostul de a întări trupul pentru începutul și ducerea întru sfârșit a unor astfel de nevoințe până la capătul postului. O astfel de săptămână cu dezlegare la toate mâncările avem și înaintea începutului Postului celui Mare, respectiv în săptămâna ce urmează Duminicii Vameșului și Fariseului, rostul acestor dezlegări fiind același ca și în săptămâna de dinaintea Postului Sfinților Apostoli.
Cu toate acestea, răstimpul acesta de o săptămână, însemnat în calendar cu „harți”, nu trebuie să ducă la excese, nici în ceea ce privește alimentația creștinilor și nici în privința viețuirii împreună a soților în familie.
Răstimpul acesta trebuie privit ca o perioadă binecuvântată de pregătire și primenire duhovnicească a creștinului pentru întărirea lui în luptele cele duhovnicești care vor începe odată cu vremea Postului Sfinților Apostoli.
Lăsatul secului pentru acest post începe duminică seara, după miezul nopții, lunea de după Duminica Tuturor Sfinților marcând de fapt începutul postirii propriu-zise.
În anul acesta, postul va ține mai bine de patru săptămâni, aceasta din pricina prăznuirii atât de timpurii, la începutul lunii aprilie, a Sfintelor Paști.
Așadar, săptămâna aceasta, însemnată în calendar cu „harți”, are pentru noi creștinii semnificația prelungirii bucuriei Rusaliilor și a prăznuirii și în cele materiale, pe de o parte, iar pe de altă parte, semnificația întăririi puterilor noastre trupești și sufletești pentru binecuvântata vreme a postului care se apropie. (pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU)



Recomandări

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală
Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii