Sejururile prin programul „O săptămână la munte” costă între 158 lei și 358 lei, în funcție de hotel



Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) va derula, în perioada 4 octombrie – 18 decembrie, programul „O săptămână la munte”, în care un sejur de șase zile la hoteluri de 2-4 stele va costa între 158 de lei și 358 de lei.
Durata sejurului este de cinci nopți, începând de duminică până vineri.
Prețurile pentru un loc, fără servicii de masă, sunt de 158 de lei la un hotel de două stele, de 258 de lei la unități de trei stele, respectiv 358 de lei la cele de patru stele, se arată într-un comunicat al FPTR remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turiști, după principiul „primul venit, primul servit”.
Până în prezent, la program s-au înscris 39 de societăți hoteliere din zona montană, care au pus la dispoziție peste 1.350 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că circa 15.000 de persoane vor putea petrece o săptămână la munte prin acest program.