Șeitan: Românii ce muncesc în străinătate la negru vor avea nevoie de ajutor de la stat la întoarcere



Întoarcerea românilor care muncesc la negru în străinătate va obliga statul să majoreze cheltuielile cu ajutoarele pentru aceste persoane care nu au contribuit la un sistem de pensii nici în România, nici în țările unde au lucrat, a spus, ieri, secretarul de stat în Ministerul Muncii Mihai Șeitan.
În România, jumătate din populația activă este cuprinsă într-un sistem de pensii, iar multe din cele peste 2,5 milioane de persoane care lucrează în străinătate nu fac parte din acest procent, fiind liber profesioniști sau agricultori.
„Cei care lucrează în străinătate, majoritatea în țări ale Uniunii Europene, au intrat într-un sistem și contribuie la pensii, astfel că România nu va avea probleme cu aceștia în privința ajutoarelor de stat, dar mulți lucrează la negru și la întoarcere vor avea nevoie de ajutor de la stat, astfel că statul va avea o cheltuială mai mare pentru a acoperi aceste nevoi”, a subliniat Șeitan.