Șeitan: Nu vor fi disponibilizați 200.000 bugetari în 2010, ci mai puțini, măsura se aplică treptat



Mihai Șeitan a declarat, marți, că, în 2010, nu vor fi disponibilizați 200.000 de bugetari, așa cum au fost vehiculate unele informații, ci mai puțini, iar acestea vor avea loc treptat, șomajul urmând să crească în primul semestru al anului viitor la 8 – 8,5%, iar în semestrul al II-lea să scadă.
Mihail Șeitan a declarat în fața comisiilor parlamentare că în 2010 nu va fi prelungit concediul fără plată, că bugetul nu cuprinde această măsură, existând posibilitatea ca, la sfârșitul anului viitor, dacă este nevoie să se echilibreze bugetul, să fie din nou aplicată.
Salariile nu vor scădea în 2010, urmând ca de la 1 ianuarie să se aplice legea unică prin care se prevede să nu scadă salariile, iar pensiile și celelalte prestații sociale vor fi plătite, a asigurat Șeitan.
Acesta a arătat că bugetul Muncii gestionează trei componente, respectiv o cotă parte din bugetul de stat, bugetul de pensii și cel de șomaj, împreună reprezentând 13% din PIB.
Șeitan a spus că, în 2010, vor fi aplicate măsuri active pentru depășirea crizei cum ar fi cea privind scutirea plății de impozit de către angajatori pentru angajații trimiși în șomaj tehnic și cea privind recalificarea persoanelor disponibilizate, care în prezent, nu este corespunzătoare.
De asemenea, în 2010, vor fi înghețate angajările, iar persoanele disponibilizate vor putea fi reangajate pe posturile vacante, dar în limita a maxim 15%.
Șeitan și-a exprimat îndoiala că, în 2010, punctul de pensie va ajunge la 45% din salariul mediu sau că se va aplica pilonul 4 de pensie, cu privire la acest ultim aspect exprimându-și speranța că măsura s-ar putea introduce din 2011- 2012.
Anul viitor nu vor crește indemnizațiile sociale, dar nicu nu se vor reduce contribuțiile sociale, iar procedurile de concediere a angajaiților vor trebui simplificate sau scurtate, a mai spus Șeitan.
Mihai Șeitan, propus pentru funcția de ministru al Muncii Familiei și Protecției Sociale, a fost avizat, marți, pentru portofoliul Muncii, de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 38 de voturi „pentru”, 17 „împotrivă” și trei abțineri.
Voturile „împotrivă” și abținerile au aparținut PSD și PNL.
Ludovic Orban a voat „împotrivă”, declarându-se nemulțumit de declarațiile lui Șeitan referitoare la pensii.
„În loc să aflăm că obiectivul Guvernului este creșterea pensiilor, ni s-a spus, demagogic, că se vor plăti pensiile, ca și cum nu asta ar trebui Guvernul să facă”, a spus Ludovic Orban.
El s-a arătat nemulțumit de programul de guvernare, apreciind că acest Guvern Boc este „o sfidare la adresa românilor”.