Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a spus, joi, că nu știe despre o posibilă înlocuire a lui cu Marian Sârbu, adăugând că tot ce poate spune este că nu își va da demisia din funcția pe care o deține.
Întrebat dacă știe ceva despre o posibilă plecare a lui Marian Sârbu din PSD și preluarea de către acesta a portofoliului Muncii, Șeitan a spus că are aceste informații și că tot ce poate să spună este că nu își dă demisia de la conducerea Ministerului Muncii.
„Nu pot să mă pronunț, nu-mi dau demisia, asta pot să vă spun”, a declarat Mihai Șeitan.
După demisia senatorului Cristian Diaconescu din PSD și afilierea sa la grupul independenților, coordonat de către Gabriel Oprea, ministru al Apărării, miercuri au apărut informații potrivit cărora și Marian Sârbu ar uma să părăsească formațiunea social-democrată și că și-ar negocia preluarea portofoliului Muncii. Aceste informații au apărut în contextul amenințării cu remanierea adresată de către premierul Emil Boc miniștrilor care anunță măsuri neincluse în programul Guvernului, vizându-i pe Mihai Șeitan și pe Sebastian Vlădescu.
Senatorul Cristian Diaconescu a declarat, miercuri, la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că nu știe nimic despre anumite discuții legate de plecarea lui Marian Sârbu din PSD.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la TVR, că a discutat, miercuri, cu Marian Sârbu, iar acesta i-a spus că deocamdată nu pleacă din partid, dar că are o anumită problemă de raportare la formațiunea social-democrată.
„Mi-a spus că deocamdată nu pleacă, dar vrea să discute cu mine. Are niște probleme vizavi de propria-i raportare la partid și sunt dispus, sunt dornic să discut, nu numai cu el, ci cu orice coleg al meu. Dacă există o soluție să-i țin, o să-i țin, dacă sunt hotărâți să plece, fiecare e pe drumul lui”, a spus Ponta, care a arătat că a avut în cursul zilei de miercuri o discuție cu Marian Sârbu.
Ponta a spus că nu poate să îi ofere lui Marian Sârbu portofoliul de ministru al Muncii, așa cum se speculează pe piața zvonurilor că s-ar întâmpla în cazul plecării acestuia din PSD.
„Asta nu pot să-i ofer. Nu pot să ofer colegilor decât opoziție și război cu actualul Guvern în următorii doi ani și jumătate”, a spus Ponta.