Acuzații grave

Șeful Poliției Fălticeni, băgat la mijloc între grupările locale



Florin Lefter, reprezentantul firmei RPG, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse
Florin Lefter, reprezentantul firmei RPG, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse

Conflictul pentru supremație în Fălticeni a continuat chiar și de pe patul spitalului. Internat la Spitalul Județean Suceava după ce a fost bătut măr duminică dimineață, Mugurel Duceag, reprezentant al firmei Ekipa Fălticeni, a ținut să-și prezinte punctul de vedere despre incident și despre ce se petrece în acest oraș.
De la bun început, Duceag a infirmat speculațiile că ar fi ajuns la o înțelegere cu Florin Lefter, agresorul său. „Imediat ce voi ieși din spital îmi scot certificat medico-legal și depun plângere”, a fost declarația lui Mugurel Duceag.
Acesta a precizat că incidentul în urma căruia a fost băgat în spital ar fi fost regizat.
„Împreună cu colegii de la Ekipa am mers la Preutești, la discotecă, de unde trebuia să încasăm o factură. Am primit prin stație că la barul Mârza este un scandal și ne-am îndreptat în acea direcție. Am ajuns la bar, colegii mei au intrat și pentru că nu era nimic au ieșit înapoi în stradă. Imediat l-am văzut pe Florin Lefter că a ieșit de după o mașină și s-a îndreptat spre mine. Era împreună cu încă 10-12 persoane și nu am avut ce face. Colegii mei nu s-au băgat pentru că ar fi luat și ei bătaie. Au sunat la 112 de două ori, dar polițiștii au venit mult prea târziu, când Lefter deja plecase”, a povestit Mugurel Duceag.
Șeful Poliției Fălticeni l-a contrazis pe Duceag și a precizat că echipajul de serviciu a ajuns la fața locului în câteva minute, în termenul prevăzut de normele interne.
„Bătaia a fost de scurtă durată, 2-3 minute, iar echipajul de poliție nu avea cum să ajungă instantaneu pentru că din centrul orașului și până la barul respectiv este o oarecare distanță”, a explicat comisarul Eugen Rotaru.
Duceag confirmă că bătaia a avut ca scop lupta pentru împărțirea teritorială Deși inițial a spus că nu cunoaște motivul pentru care Florin Lefter l-a bătut, Mugurel Duceag a recunoscut în final că totul a plecat de la împărțirea teritoriului, iar războiul face și victime colaterale.
„Noi, cei de la Ekipa, i-am luat mai multe obiective și de aici a plecat supărarea lui Lefter. Am și un exemplu. Pe 28 mai am semnat un contract cu firma familiei Beclea, iar în aceeași seară, dar și pe 29 mai, la acest magazin au fost sparte geamurile. Nu putea fi decât Lefter și apropiații săi”, a spus Duceag.
Întrebat dacă a apelat la ajutorul Poliției Fălticeni pentru a rezolva problemele semnalate, Mugurel Duceag a declarat că nu mai are încredere în oamenii legii.
„Păi cum să mă duc la Poliție dacă șeful lor, domnul Rotaru, merge la grătare și bea vin cu Lefter. Plus că mi-a și spus personal că ar fi mai bine să plec din Fălticeni la mine acasă, pentru că eu sunt din Botoșani”, a adăugat Mugurel Duceag.
Florin Lefter, reprezentantul firmei RPG, a refuzat să comenteze acuzațiile Aflat acum la RPG, firmă de pază și protecție, după ce în urmă cu un an de zile a plecat de la firma D&P, Florin Lefter nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse.
Comisarul Eugen Rotaru, șeful Poliției Fălticeni, a dezmințit categoric orice party pris cu vreuna dintre părți.
El nu exclude ca o serie dintre personajele care se luptă la Fălticeni să se fi folosit de numele său.
„Pentru a-și ridica notorietatea, unii oameni, și aici mă refer la Florin Lefter, se poate să fi spus verzi și uscate. Din punctul meu de vedere este un act mafiot, al unui om certat profund cu legea”, a precizat comisarul Rotaru. Șeful Poliției Fălticeni a negat și faptul că i-ar fi cerut lui Mugurel Duceag să părăsească orașul. „Ce, eu sunt șef de oști? Cum pot da eu un om afară din oraș?”, s-a întrebat comisarul Eugen Rotaru.
Este interesant de urmărit ce se va întâmpla după ce Mugurel Duceag va ieși din spital și mai ales care va fi reacția Poliției, mai ales că tensiunile s-au cronicizat în timp, iar orice scandal nu face decât să amplifice dorința de răzbunare a uneia sau alteia dintre tabere.


Mugurel Duceag: „Au sunat la 112 de două ori, dar polițiștii au venit mult prea târziu, când Lefter deja plecase”
Mugurel Duceag: „Au sunat la 112 de două ori, dar polițiștii au venit mult prea târziu, când Lefter deja plecase”
Florin Lefter, reprezentantul firmei RPG, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse
Florin Lefter, reprezentantul firmei RPG, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse


Recomandări

Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău

Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău
Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău