Organizația Județeană Suceava a PNL își va alege o nouă conducere în data de 10 mai, iar Organizația Municipală Suceava, în 28 martie. Calendarul alegerilor a fost votat sâmbătă, în cadrul Delegației Permanente a PNL, la care au participat reprezentanții a circa 100 de filiale, din cele 114, câte sunt în județ.
Întrunirea a fost prezidată de președintele interimar al filialei, deputatul de Iași Relu Fenechiu, secondat de coordonatorul organizațiilor din Moldova, primarul de Bacău, Romeo Stavarache. Dezbaterile au durat mai bine de trei ore și au scos în evidență în special scindarea legăturilor dintre organizații, pe diverse paliere, și rezultatele sub media pe țară obținute în alegerile locale și generale de anul trecut.
„Nici ai noștri, de aici, n-au avut legătură cu noi, ce să mai ceri Bucureștiului? De la alegerile europarlamentare nu a mai fost nici un comitet de coordonare, de ce să ne mirăm ce rezultate am avut? Dar probabil ne stă mai bine în opoziție”, a arătat unul dintre cei mai vechi liberali suceveni, Vasilică Băițanu.
„Veneam la Suceava, la sediu și vedeam numai străini. Nu mai cunoșteam pe nimeni, nu mă mai cunoștea nimeni. Nici un fel de comunicare”, a spus președinta organizației PNL Stulpicani, Niculina Mihalea.
Conducere legitimă, creditată cu încredere
Dacă liderii organizațiilor locale simt ruperea legăturilor cu conducerea județeană și centrală, cei cărora li se adresează reproșurile au altă perspectivă.
„Am reușit să oprim căderea partidului după plecarea trădătorilor. În campania electorală am pus 85.000 de euro, ai mei personali, și am avut rezultate, față de condițiile grele în care am purtat bătălia politică”, a strigat senatorul Tiberiu Prodan.
Mai optimiști în ceea ce privește viitorul s-au arătat primarii Marius Ursaciuc și Ioan Moraru, care le-au spus totodată colegilor lor că, decât să se lamenteze că pleacă membrii PNL la alte partide, mai bine ar încerca să convingă pe alții, care n-au mai făcut politică, să vină alături de liberali.
„Toți muncim, dar nu prea avem eficiență. Cât mai repede trebuie să avem alegeri, să desființăm organizațiile de 2 la sută și să avem o conducere legitimă, pe care să o credităm cu încredere”, a subliniat Ursaciuc.
Dușmanii imaginari, principala problemă a filialei PNL Suceava
La rândul său, Relu Fenechiu a arătat că pledează pentru alegeri cât mai rapide și și-a exprimat convingerea că filiala PNL Suceava, cândva una dintre cele mai importante din țară, va reuși să se refacă. Deputatul a mai spus că principala problemă a liberalilor suceveni nu este aceea că au fost trădați și părăsiți de o serie de lideri, ci că se macină între ei.
„Este neproductiv că toată lumea se exprimă acasă, nimeni nu dă cu barda în adversari afară. Cred că marea problemă a filialei Suceava este bătălia internă, în loc să se bată cu dușmanii reali. Până când am venit să conduc interimar filiala Suceava am avut o relație foarte bună cu toți cei de aici, acum am dușmani printre colegi. Dușmanii PNL nu sunt aici, în sală, ci afară”, a mai spus Relu Fenechiu.
Cel mai cunoscut „dușman” al său este senatorul Tiberiu Prodan, care în ultima perioadă nu a pierdut ocazia să critice public modul în care Fenechiu se ocupă de filiala Suceava și oportunitatea acestei tutele.






