Șeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, s-a prezentat, luni, la Parchetul instanței supreme, fiind citat de procurorii Secției parchetelor militare, în dosarul privind accidentul aviatic din Apuseni, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Potrivit surselor citate, Mircea Olaru a fost chemat să se prezinte la Secția parchetelor militare, care anchetează cauzele accidentului aviatic produs în 20 ianuarie, în Munții Apuseni.Peste 50 de persoane, între care angajați ai Ministerului Afecerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, dar și controlori de trafic aerian, au fost audiate, între 20 februarie și 5 martie, în dosarul privind accidentul din Apuseni. Audierile au avut loc, concomitent, atât la București, cât și în județele Alba, Cluj, Mureș și Bihor, potrivit Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.