Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că forma de protest a profesoarei Viorica Ionițe din Fălticeni, și anume aceea de a intra în greva foamei, nu este justificată. „Este decizia doamnei, nu-mi dau cu părerea dacă ceea ce face e bine sau nu, fiecare cu propriile decizii. Nu știu însă dacă se justifică un astfel de protest, dar dacă a decis să recurgă la el, noi nu o împiedicăm”, a declarat Petru Carcalete.
Inspectorul general Carcalete a mai adăugat că nu a vizitat-o pe profesoara Ionițe la Fălticeni, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, întrucât aceasta și-a exprimat opinia în scris, și potrivit profesoarei, aceasta nu face grevă împotriva școlii și nici împotriva Inspectoratului Școlar. „Cei din școală au luat toate măsurile ca doamna să-și poată desfășura protestul în condițiile legii”, a mai adăugat șeful IȘJ Suceava.
Profesoara Viorica Ionițe, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, a intrat în greva foamei la sfârșitul săptămânii trecute, în semn de protest vizavi de reducerile salariale din educație, precum și în semn de solidaritate cu profesoara Cristina Anghel, din Caracal, care se află în greva foamei de două luni de zile.
În ceea ce privește greva generală a cadrelor didactice din județul Suceava, programată pentru mâine, inspectorul general Petru Carcalete a spus că „încă nu a primit nici o informare de la sindicate”. Cu toate acestea, liderii de sindicat din județ au anunțat că, în majoritatea școlilor din Suceava, mâine nu se va intra la ore, profesorii fiind în grevă generală.
Dascălii din zona Rădăuți, afiliați la Sindicatul „Bucovina-Rădăuți”, au ales să facă mâine grevă japoneză și nu grevă generală, întrucât o zi fără activitate la clasă ar însemna o zi fără salariu pentru profesori.
Declarație
Șeful IȘJ consideră nejustificată forma de protest a profesoarei din Fălticeni






