Șeful DNA: Subiectul combaterii corupției a reintrat pe agenda internațională în ultimii 20 ani



Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Daniel Morar, a susținut, vineri, în cadrul Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică pentru Europa de Est și Asia Centrală, că subiectul combaterii corupției a reintrat pe agenda internațională în ultimii 20 ani și acum zece ani în România
Rețeaua anticorupție a Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OCDE) pentru Europa de Est și Asia Centrală, în colaborare cu Direcția Națională Anticorupție (DNA) a organizat în perioada 20 – 22 octombrie 2010 seminarul intitulat „Mijloace eficiente de cercetare și urmărire penală”.
În deschiderea seminarului, procurorul general al României, Codruța Kovesi, a afirmat că lupta împotriva corupției este o prioritate, iar reușita acesteia depinde de asigurarea resursei umane, a bazei materiale și logistice și de existența unui cadru legislativ stabil.
Codruța Kovesi a subliniat că DNA are activitate eficientă, atât din perspectiva numărului de dosare trimise în judecată, cât și din aceea a calității persoanelor deferite justiției, și că încrederea sporită a cetățenilor se reflectă prin numărul tot mai mare al denunțurilor privind fapte de corupție.
La rândul său, procurorul șef al DNA, Danile Morar, a arătat că subiectul combaterii corupției a reintrat pe agenda internațională în ultimii 20 ani și acum zece ani în România, iar în acest context, la nivel internațional, au fost create instituții anticorupție și instituite mecanisme internaționale, au fost adoptate convenții internaționale și reglementări care, odată transpuse în legislațiile naționale, au întărit și stabilizat cadrul de combatere a corupției.
Pe de altă parte, Inese Gaika, reprezentantă a Rețelei anticorupție a OCDE, a anunțat că acest seminar este primul dintr-o serie de seminarii și alte acțiuni dedicate practicienilor în domeniul prevenirii și combaterii corupției organizate în cadrul Rețelei anticorupție a OCDE. Obiectivul principal al seminarului a fost întărirea schimbului de experiență și de bune practici între autoritățile anticorupție din țările membre ale Rețelei anticorupție și din alte regiuni.
Subiectele seminarului au fost identificarea și investigarea infracțiunilor de corupție, corupția la nivel înalt, cazuri implicând persoane juridice, corupția funcționarilor străini și internaționali, confiscarea bunurilor în cauze de corupție, independența și specializarea procurorilor și a investigatorilor.
La acest seminar participă 58 de procurori și investigatori din țări din Europa de Est, Asia centrală și țări membre OCDE, precum Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Croația, Estonia, Macedonia, Georgia, Kîrgîstan, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Muntenegru, România, Tajikistan, Ucraina, Uzbekistan, SUA, Brazilia, Finlanda, Germania, Italia, Slovenia, Elveția.