Șeful de campanie al USR, Matei Păun, susține că atacurile soțului lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu, îl au ca țintă reală pe liderul partidului, Nicușor Dan, scrie Mediafax. ”În opinia mea, atacul de săptămâna trecută nu mă vizează direct pe mine, ceea ce de fapt este și mai grav. Atunci când te grăbești să aduni capital politic în partid e mult mai convenabil și mai ușor de atacat ’cel mai nesuferit om din USR’ în locul celui mai apreciat om din USR, adică Nicușor Dan. M-ar bucura să rămân eu și la propriu, și la figurat ’Acarul Păun’ în toată povestea asta – însă e bine să treceți dincolo de aparențe și să vedeți cui și la ce folosesc de fapt aceste atacuri. Cine câștigă din ele?”, a scris Matei Păun pe Facebook la mai mult de o săptămână după atacurile lui Sergiu Moroianu.El a subliniat că și-a asumat conducerea campaniei în cunoștință de cauză.