Critici

Șeful Colegiului Medicilor Suceava refuză leul lui Nicolăescu

Președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Cristian Irimie, a criticat dur unul dintre actele normative ale ministrului Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, referitoare la administrarea secțiilor de spital. Irimie s-a arătat nemulțumit de suplimentarea numărului de ore lucrate zilnic de șeful de secție, de la 7 la 8, precizând că sumele încasate nu sunt în concordanță cu munca depusă.
Președintele CJM a explicat că un șef de secție are 33 de obligații și doar 5 drepturi și a spus că banii primiți în plus pentru indemnizația de conducere nu acoperă răspunderea medicală și administrativă pe care acesta o are.
33 obligații și 5 drepturi pentru șefii de secție „Eu, ca medic primar am un salariu de 1661 lei, la care se adaugă indemnizația de conducere de 25%. Medicii din spital au avut din totdeauna un program zilnic de lucru de 7 ore, care acum s-a mărit pentru șefii de secție la 8 ore. Dacă facem un calcul în baza ultimelor reglementări, rezultă că eu lucrez pe lună 160 de ore, în timp ce colegii mei 140. În aceste condiții, eu câștig 13 lei, iar ei 12 lei. Pentru un leu pe oră în plus, cât încasez, eu trebuie să semnez un contract și să răspund de tot ce fac ceilalți medici, respectiv să am 33 obligații și numai 5 drepturi.
Eugen Nicolăescu vrea să transforme șefii de secție în niște administratori, așa cum a făcut manageri din oameni de cârciumă sau cu relații. Ne cere să fim funcționari, niște conțopiști, și nu medici care să conducă activitatea medicală și managementul secției.
Șefii de secție sunt cei la care colegii medici apelează atunci când se află în dificultate în fața unui caz mai deosebit sau trebuie să ia decizii mai grele. De aceea, ei vin în spital și sâmbăta și duminica, precum și de sărbătorile legale, dar acest lucru se pare că nu se cunoaște la nivelul MSP.
Am avut obligația să facem un curs de management, care a costat foarte mulți bani, și trebuie să răspundem oricând la orice solicitare, motiv pentru care consider că respectiva reglementare este o altă aberație a acestui manager contabil”, a punctat Irimie.

Recomandări

Echipamente pentru recuperare medicală, în valoare de 175.000 de euro, livrate Spitalului Clinic de Urgență din Suceava

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină