Mă revoltă inutilitatea instituțiilor statului și a tuturor celor ce s-au perindat, în ultimii zeci de ani, pe la conducerile acestora, într-un caz de distrugere planificată a patrimoniului edilitar bucovinean, prin aplicarea reformei sănătății în dărâmarea celei de-a doua, ca renume, după Meran, stațiune de tratament a imperiului austriac de odinioară, deci a unui ultim vestigiu de patrimoniu care îndreptățește pompoșenia suitei de „Paște”, „Pelerini”, „Produs” sau „Crăciun”, toate „în Bucovina”.
Fără Stațiunea Climaterică Solca, predestinată ruinării, toate manifestările legate de Bucovina nu mai înseamnă nimic altceva, decât o jalnică demagogie.
Solca reprezintă, ca și în 10 februarie 1898, când Dieta Bucovinei lua în discuție raportul lui Constantin baron Hurmuzachi, o „chestie economică națională… dacă se consideră că stațiunea balneară Solca a dovedit, cu toate aceste împregiurări nefavorabile, o vitalitate mai mare decât ale întreprinderilor de acest fel, căci toate câte s-au făcut acolo au originea lor în inițiativa privată” a medicilor E. Beilich, din 1845, și Hermann Poras, din 1892.
Stațiunea și parcul din vecinătate au dezvoltat o adevărată industrie turistică, celebre fiind, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea „restaurațiunile de lângă pădure”, adică restaurantele din parc și din vecinătate, inclusiv cel al parohului ortodox Epifanie Bacinschi, cu nimic mai prejos decât restaurantele lui Kramer, Adamovici, Reck sau Isopescu. În zonă, se construiseră superbe vile de vacanță, din închirierea cărora făceau bani buni familiile Koch, Chilimon, Vasiloschi, Rath, Lazarovici, Abraham, Malarciuc sau Rott.
Solca devenise o țintă turistică, de o popularitate care o egala pe cea a marilor stațiuni din imperiul austriac, fiind frecventată, pe sezon, de peste o mie de oameni, afară de cei aflați în trecere sau în sejururi ocazionale, de sfârșit de săptămână.
Prin Solca au trecut împăratul Francisc I, în 1817, și tragicul prinț de coroană Rudolf, în 10 iulie 1887, cel care avea să moară, în curând, la Mayerling, „drumul împărătesc” (Storojineț, prin ambele Vicove, Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna și, de aici, prin Poiana Stampei și pasul Tihuța, spre Transilvania) fiind construit, între 1783-1808, sub conducerea inginerului genist Hora von Ozelowitz, pentru a pune Solca, izvoarele sale sărate și ocnele într-un circuit economic european, iar legendarul haiduc Ioan Darii prin munceii Solcăi își avea cuiburile de vultur.
Parcul Stațiunii Solca, făcut de dr. Poras cu brazi și molizi aduși de la poalele Alpilor, din Elveția, are cel mai ozonat aer din Europa, în sanatoriu tratându-se Ștefan Porumbescu, fiul lui Iraclie, fratele lui Ciprian, încă din anul deschiderii Institutului dr. Poras, poetul Traian Demetrescu, în 1894 și 1895 („Îmi răsare icoana senzitivului Traian Demetrescu, cu sufletul pe buze, în cele două veri petrecute acolo, hrănindu-și plămânii cu floare de brad, și tot murind”, scria Caton Teodorian, în 1910, după o călătorie prin Bucovina, făcută împreună cu Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, A. Herz și Emil Gârleanu).
Simeon Florea Marian avea mulți prieteni solcani, pe care, ca și Iraclie și Ciprian Porumbescu, îi vizita adesea; Nicolae Iorga a poposit la Solca în 1904, Ion Grămadă, în 1910, iar Liviu Rebreanu, la începutul lunii iunie a anului 1935.
Solca reprezintă un târgușor tipic pentru vremurile Bucovinei istorice, iar Sanatoriul și Institutul Hidropatic ofereau „climă subalpină cu schimbări minimale de temperatură; aer curat, balsamic și bogat de ozon; saloane de inhalare cu aburi de molizi și de slatină din Solca; tot felul de ape minerale; massagiu, electricitate, zăr de oi, băi medicinale; scalde de slatină din isvoarele naturale, băi de extract de molizi, malț, tărâțe, pucioasă și nămol”.
Astăzi, Solca nu mai oferă nimic. Dar pentru oferta viitorului nu se merită să vă bateți, domnilor Flutur, Popescu și Abiței?
