Directorii companiilor controlate de Ministerul Economiei vor primi, în 2010, doar salariul stabilit în contractul de muncă, și vor încasa bonusurile prevăzute în contractele de mandat pentru acest an doar dacă depășesc performanțele stabilite în aceste acorduri, iar bugetele acestor societăți vor fi rectificate.
„Am dispus astăzi (luni – n.r.) corectarea bugetelor pe 2010 ale companiilor deținute de Ministerul Economiei, astfel încât directorii generali vor primi doar salariul echivalent al secretarilor de stat, urmând ca, dacă Guvernul va adopta această construcție, să mergem la rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli. Este o măsură de respondabilitate care va duce la creșterea performanței în companiile de stat”, a declarat, luni, într-o conferință de presă, ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Adriean Videanu.
Directorii acestor societăți vor primi până în luna iunie salarii echivalente cu remunerațiile secretarilor de stat. După această dată, în funcție de decizia Guvernului, directorii ar putea primi un bonus dacă depășesc obiectivele, la propunerea lui Videanu, adresată Guvernului.
„Am propus Guvernului ca directorii să primească bonusurile din contractele de mandat doar dacă vor depăși performanțele din aceste acorduri. Dacă vor îndeplini doar criteriile de performanță din contracte, vor primi numai salariul de secretar de stat. Decizia se va lua de Guvern în iunie, vom avea timp să fundamentăm suficient acest lucru. (…) Gândim o recompensare în funcție de performanță, numai dacă directorii depășesc obiectivele din contractul de mandat. Acum îți iei salariu de secretar de stat și poți primi alți bani în funcție de performanță, este cu totul diferit față de cum era până în decembrie 2008. Este posibil ca un simplu angajat să aibă un salariu mai mare decât al directorului general al unei companii. În 2009 nu s-au dat contracte de mandat”, a afirmat Videanu.
Contractul de mandat este încheiat între operatorul economic, reprezentat de consiliul de administrație, și directorul general/directorul operatorului economic, care are ca obiect îndeplinirea unor obiective și criterii de performanță aprobate de acționari.
În contractul de mandat sunt prevăzute criterii de performanță specifice și obiective cuantificate privind reducerea creanțelor, a plăților restante, pierderilor și cheltuielilor, precum și creșterea productivității muncii.
Potrivit lui Videanu, anul trecut niciun director al societăților deținute de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nu a beneficiat decât de salarii conforme cu cele ale secretariilor de stat, de 6.600 de lei pe lună.
El a dat exemplul directorului general al Transelectrica, acesta urmând să primească prin contractul de mandat 87.000 de lei, în loc de 222.000 lei cum era prezăvut inițial.
Potrivit bugetelor de venituri și cheltuieli pentru 2010 ale celor mai importante companii deținute de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, directorul general al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) are cel mai mare venit prin contractul de mandat, de 412.000 de lei.
Totodată, contractele de mandat ale directorilor Hidroelectrica prevăd un venit de 246.000 lei, 266.000 lei pentru șeful Nuclearelectrica, 265.000 lei pentru conducerea Electrica SA și 185.000 lei în cazul conducerii Termoelectrica.
Directorul transportatorului de gaze Transgaz Mediaș (TGN) are un venit prin contractul de mandat de 260.000 lei, iar cel al producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaș de 208.000 lei.
Șefii Complexurilor renergetice Turceni, Rovinari și Craiova au venituri prin aceste contracte de mandat de 160.000 lei, 184.000 lei și respetiv 216.000 lei.
Contractul de mandat al directorului Conpet Ploiești prevede venituri de 212.000 lei, iar al șefului Oil Terminal Constanța de 178.000 lei.
Directorii celor doi mari producători de cărbune din România, Societatea Națională a Lignitului Oltenia și Compania Naționale a Huilei, au prevăzute venituri prin contractele de mandat de 155.000 lei, respectiv 209.000 lei.
„În discuțiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) am identificat o resursă de creștere și de reducere a arieratelor sau de reducere a deficitului fiscal la unele companii. Dintre companiile controlate de Ministerul Economiei, doar Compania Națională a Huilei și companiile din domeniul nuclear au subvenții. CNH mai primește subvenții doar în 2010, pentru plata diferenței de salarii”, a spus Videanu.
Videanu a adăugat că după discuțiile cu FMI, Ministerul Economiei s-a angajat să facă o monitoritzare trimestrială a companiilor din subordinea instituției.