Tupeu maxim

Șef de post, în uniformă de polițist, la volanul unei mașini cu țigări de contrabandă

În mașina polițistului fost găsite nu mai puțin de 3.000 de pachete de țigări, cu o valoare de 30.000 de lei
În mașina polițistului fost găsite nu mai puțin de 3.000 de pachete de țigări, cu o valoare de 30.000 de lei

Scenariu incredibil, ieri după-amiază, la intrare în municipiul Suceava din direcția Rădăuți, când un echipaj de poliție a oprit în trafic un autoturism în care s-au găsit mii de pachete de țigări de contrabandă, iar la volan era chiar un coleg de-al oamenilor legii, purtând uniforma de serviciu.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, toată povestea s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 14:30, când cadre ale Biroului Poliției Rutiere Suceava au tras pe dreapta un autoturism Volkswagen, condus de un bărbat îmbrăcat în haine de polițist. Acesta s-a prezentat, fiind vorba de șeful de post al comunei Bunești, Vasile Iftimie, în vârstă de 43 de ani.
În mașina respectivului, informează Biroul de Presă al IPJ Suceava, au fost găsite nu mai puțin de 3.000 de pachete de țigări, de proveniență Republica Moldova, cu o valoare de piață de circa 30.000 de lei.
Șeful de post și mașina acestuia au ajuns în curtea interioară a IPJ Suceava, unde s-a făcut o percheziție a autoturismului.
În timpul percheziției, Vasile Iftimie, care ar suferi de diabet, a declarat că se simte rău, fiind dus, sub escortă, la “Urgențele” Spitalului Județean Suceava.
După acordarea unor îngrijiri medicale, șeful de post a revenit la sediul instituției al cărei angajat este, pentru audieri, cercetările fiind preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Aseară, Iftimie a fost reținut pentru 24 de ore, petrecându-și noaptea într-una din celulele arestului de la demisolul sediului IPJ Suceava.
În cursul zilei de astăzi, șeful de post de la Bunești va fi prezentat cel mai probabil instanței de judecată, cu propune de arestare preventivă.
Prins la pont sau întâmplător?
Biroul de Presă al IPJ Suceava anunța, ieri, că prinderea lui Vasile Iftimie s-a realizat în urma unei acțiuni pe linia preveni și combaterii activităților ilegale cu produse din tutun, acțiune organizată de cadrele poliției municipiului reședință de județ.
În comunicatul remis aseară, însă, nu se precizează și celelalte rezultate ale acțiunii.
Reprezentanți ai poliției au lăsat să se înțeleagă că oprirea în trafic a autoturismului Volkswagen condus de Iftimie a fost doar un control de rutină, fără a exista o informație prealabilă cum că polițistul e implicat în contrabanda cu țigări.
Are zilele numărate în poliție
Agentul Vasile Iftimie a fost șef de post și în comuna Vadu Moldovei.
De ceva vreme, însă, de când a fost numit șef de post la Bunești, locuiește la Fălticeni.
Soția sa este educatoare, iar acasă îl așteaptă doi copii minori, un băiat și o fată.
Conducerea IPJ Suceava a anunțat aseară că polițistul Iftimie a fost suspendat din funcție și pus la dispoziția comisiei de disciplină.
Pe lângă o pedeapsă cu închisoarea, șeful de post de la Bunești riscă să fie destituit din poliție.