– Deși s-a ales cu un ochi vânăt, agentul Laurențiu Vacariu, șeful postului de poliție Comănești, nu s-a lăsat mai prejos și i-a scăpat și el câțiva pumni șoferului cu pricina
– Polițistul se afla în timpul liber, iar incidentul s-a produs în urma unui conflict spontan în trafic
Șeful postului de poliție al comunei Comănești s-a ales cu un ochi vânăt, în urma altercației cu un șofer nervos. Sâmbătă seară, în timp ce se deplasa cu un motoscuter, pe raza comunei, agentul Laurențiu Vacariu, șeful postului de poliție din localitate, a fost implicat într-un conflict spontan cu șoferul unui jeep, conflict provocat de o depășire riscantă a acestuia din urmă. După ce atât polițistul, cît și șoferul cu pricina au oprit și au tras pe dreapta, cei doi au început să se certe, conflictul verbal fiind condimentat și cu înjurături de ambele părți. De aici și până la bătaie nu a fost decât un pas. Polițistul și șoferul au început să se ia la trântă și să-și împartă pumni. „Între cele două persoane au avut loc discuții contradictorii și injurii, conflictul degenerând în îmbrânceli și loviri reciproce”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Deși nu știm care și cum a biruit în urma acestei bătăi, am aflat, totuși, că polițistul s-a ales cu un ochi vânăt. De altfel, agentul Laurențiu Vacariu a fost, ieri, la Serviciul de Medicină Legală pentru un consult de specialitate, primind între 8 și 9 zile de îngrijiri medicale. La fața locului a fost trimisă o echipă operativă a IPJ Suceava pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs tot acest incident și cine se face vinovat de izbucnirea scandalului. Cert e că șeful postului de poliție Comănești, deși se afla în afara orelor de program, se va alege cu o sancțiune din partea superiorilor săi. „Cu privire la polițist, s-a dispus cercetarea sa prealabilă, urmând a se stabili o măsură de sancționare administrativă adecvată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Allin Botezatu. Acesta a declarat că și polițistul și șoferul în cauză au fost testați cu fiola alcoolscop, rezultatul fiind negativ. „Ambele persoane implicate au fost îndrumate să se adreseze unui laborator medico-legal pentru a fi examinate, urmând ca în funcție de zilele de îngrijiri acordate să se adreseze instanței competente”.





