Un angajat CFR, cu funcția de șef de echipă, a fost depistat în timp ce încerca să valorifice la un centru de colectare șine (cupoane) de cale ferată. Cel în cauză, Petru Pătraș, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Berchișești, s-a ales cu dosar penal, în paralel demarându-se și cercetarea sa administrativă, de către superiori, cercetare care va duce cel mai probabil la eliberarea sa din funcție.
Din ancheta Poliției rezultă că, în seara zilei de 20 ianuarie, suspectul s-a deplasat la un centru de colectare, unde a încercat să comercializeze 14 cupoane de cale ferată. Acestea erau în gestiunea sa, fiind depozitate într-un fond de rezervă destinat intervențiilor la calea ferată. Este unul dintre puținele cazuri concrete în care un angajat CFR este depistat în timp ce sustrage bunuri ce țin de infrastructura feroviară. Neoficial, au existat mai multe fapte de furt (de la sustrageri de cabluri de comunicație CFR până la șine de cale ferată, în zone închise traficului) în care cei care au acționat păreau foarte buni cunoscători ai infrastructurii, astfel că a existat bănuiala că faptele ar fi putut avea complicitatea ori chiar acțiunea directă a unui angajat de la Căile Ferate.
Acum însă nu mai este vorba doar despre bănuieli ce nu pot fi probate.
Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, cercetările desfășurându-se sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.
Furturi de componente de cale ferată se petrec periodic în județul Suceava, hoții văzând tot ceea ce se poate valorifica la un centru de colectare. Cel mai mult sunt vizate materialele care conțin cupru sau aluminiu, foarte ușor de valorificat.