– La Suceava, Poliția municipiului, Poliția Rutieră și eliberarea cazierelor judiciare vor avea sediu în actuala clădire a parchetelor sucevene
După ce ani la rând, polițiștii suceveni și cei câmpulungeni au fost nevoiți să își desfășoare activitatea în sedii total improprii muncii lor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava va rezolva această problemă. Mai marii polițiștilor suceveni intenționează în perioada următoare să achiziționeze două imobile. Unul dintre ele se află în municipiul reședință de județ, pe Strada Universității nr. 19, fiind vorba de clădirea în care a funcționat fabrica de confecții „Zimbru” și unde, în prezent, se află sediul parchetelor sucevene (procurorii se vor muta în curând în clădirea nou construită din zona hotelului Bucovina). În clădirea din fața hypermarket-ului „Kaufland” va fi organizat sediul Poliției municipiului Suceava, sediul Serviciului Poliției Rutiere, eliberarea cazierelor judiciare, precum și Biroul pentru siguranța circulației în mediul urban. Cel de-al doilea sediu aflat în vizorul conducerii IPJ Suceava se află în municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe strada 22 Decembrie, nr. 2 A, și a fost ales pentru sediul poliției câmpulungene. Actualul sediul al polițiștilor câmpulungeni este vechi de peste 100 de ani și a fost folosit inițial, drept destinație, ca spălătorie a spitalului municipal. „Pentru achiziționarea celor două imobile, s-au demarat și se derulează în continuare procedurile legale, în acest moment aflându-ne într-o fază avansată de negociere a prețurilor de achiziție, urmând ca în perioada imediată să se finalizeze aceste proceduri, prin semnarea contractelor de vânzare-cumpărare”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu.





