Eveniment

Securitatea muncii, dezbătută la Suceava în cadrul unui simpozion național



Locuri de muncă sigure și sănătoase, riscurile unui loc de muncă, precum și obligațiile angajatorilor în ceea ce privește protecția muncii, toate aceste probleme au fost abordate la Suceava, în cadrul unui simpozion național. La evenimentul organizat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Inspecția Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași au participat cu lucrări și dezbateri specialiști în domeniul securității și sănătății în muncă, din cadrul Institutului Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”, reprezentanți ai Ministerului Muncii și ai Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă, reprezentată prin „Punct Focal”, o rețea de informare care promovează securitatea muncii.
Simpozionul se derulează pe parcursul a două zile și se va încheia astăzi. Desfășurarea acestui simpozion are loc chiar în Săptămâna Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă.
Exploatările forestiere și construcțiile, meserii riscante în ceea ce privește securitatea muncii „Angajatorii și lucrătorii trebuie să conștientizeze că securitatea în muncă este extrem de importantă, iar scopul legii nu e asigurarea securității, ci îmbunătățirea ei permanentă”, a declarat Mihai Costescu, directorul general al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”.
Potrivit inspectorului general de stat din cadrul Inspecției Muncii, Nicolae Dantes Bratu, „aproximativ 400 de persoane din România își pierd anual viața în accidente de muncă. Făcând o analogie, se poate spune că în fiecare zi a anului o persoană moare într-un accident de muncă”.
Inspectorul șef al ITM Suceava, Mihai Airinei, a declarat că „în județul Suceava, exploatările forestiere și construcțiile sunt domeniile de activitate cu cele mai mari riscuri în ceea ce privește sănătatea și securitatea muncii”. Airinei a mai precizat că la Suceava s-au efectuat peste 180 de evaluări a riscurilor din întreprinderi.



Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini