Din cauza vremii

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean, supraaglomerată

Schimbările bruște de temperatură din ultimele trei săptămâni au dat de lucru medicilor pediatri care se confruntă cu tot mai multe cazuri de copii cu afecțiuni respiratorii.
Numărul copiilor bolnavi crește considerabil de la o zi la alta, iar pentru că cei mai mulți sunt aduși tardiv la doctor, vindecarea este dificilă și de durată.
Dr. Iulia Frunză, șeful secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, spune că numărul îmbolnăvirilor este foarte mare, iar majoritatea cazurilor sunt forme grave.
Sursa citată arată că, la ora actuală, secția pe care o conduce funcționează la capacitate maximă, iar în Reanimare deja nu mai sunt locuri.
Mulți copii și la Infecțioase „Sunt internați foarte mulți copii cu laringite, pneumonii interstițiale, bronho-pneumonii, diaree. O parte dintre aceste afecțiuni se regăsesc și la sugarii mici, între 0 și 3 luni. În multe cazuri este vorba de forme severe, care prelungesc perioada de spitalizare. Sfătuiesc părinții ca, la primele semne de boală, să nu stea prea mult pe gânduri și să vină cu copiii la doctor”, a punctat dr. Iulia Frunză cu precizarea că, zilnic, printre consultațiile medicilor pediatri se regăsesc și cazuri de copii cu afecțiuni ce țin de Boli Infecțioase, precum enterocolite, meningită, care sunt direcționate spre această secție.
Pediatria Spitalului Județean de Urgență Suceava dispune de 90 de paturi, în timp ce Reanimarea acestei secții numără 15 paturi.

Recomandări

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu