Spitalul Municipal Rădăuți a dotat secția Anestezie – Terapie Intensivă cu cinci ventilatoare mecanice de ultimă generație, în valoare de 237.405 lei, pentru suportul respirator invaziv și non-invaziv al pacienților adulți și pediatrici.
Managerul spitalului, Traian Andronachi, a declarat că este vorba despre două echipamente de tip EVITA V300 și trei tip SAVINA 300 ediția SELECT, produse de compania germană Drager. „Dispozitivele medicale dispun de toate tehnologiile moderne specifice, beneficiind de opțiuni și moduri de ventilație extinse, cum ar fi ventilația controlată în volum și presiune, respirația spontană sau oxigenoterapia. Totodată, capacitatea de a livra fluxul respirator la cea mai mică presiune posibilă, prin tehnologia Autoflow, împreună cu compensarea automată a rezistenței căilor respiratorii și a scurgerilor existente în circuitul de ventilație artificială a pacientului oferă clinicianului instrumente avansate pentru a lua cele mai bune decizii terapeutice”, a explicat Andronachi.
Acesta a precizat că pentru finanțare spitalul a beneficiat de sprijinul Ministerului Sănătății și Consiliului Local Rădăuți
Reabilitarea secției ATI a fost încheiată în luna august; în reparații capitale investiția spitalului a fost de aproximativ 2 milioane de lei. La aceasta s-au adăugat echipamente și aparatură medicală de încă 1 milion de lei.
Secția ATI are 15 paturi și șase medici, dintre care unul se află în concediu pentru creșterea copilului, doi fac numai gărzi și unul este încă rezident, dar managerul Andronachi afirmă că aceștia „fac față solicitărilor, deși cu greu”.
În cadrul programului de dotare cu aparatură, în perioada următoare vor mai ajunge la spitalul din Rădăuți trei ecografe: pentru secțiile Radiologie, Boli interne și Obstetrică-ginecologie.






