Autoritatea Electorală Permanentă a decis înlocuirea locțiitorului președintelui secției de votare nr.478 din Șcheia, Luminița Râșca, față de care DNA a dispus măsura controlului judiciar cu interdicție de a exercita profesia, meseria și de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta. Râșca a fost înlocuită cu Vasile Sasu. Deși inițial un reprezentant al Departamentului de comunicare a AEP ne-a declarat că nu există nici un motiv la Luminița Râșca să fie înlocuită deoarece nu există o sentință judecătorească definitivă, la scurt timp după această discuție „instituțiile abilitate” au anunțat schimbarea.
Luminița Râșca este secretarul suspendat al comunei Șcheia, Luminița Râșca, fiind cercetată de DNA pentru fapte de corupție.
Autoritățile din Suceava, respectiv prefectul Constantin Harasim, au informat încă de săptămâna trecută biroul din Suceava al Autorității Electorale Permanente, instituția care poate decide înlocuirea președinților sau locțiitoriilorpreședinților secțiilor de votare, însă AEP nu a luat nici o măsură.
”Noi am anunțat în timp util, imediat după ce am primit Ordonanța DNA, biroul din Suceava al AEP, privind măsurile impuse prin măsura controlului judiciar. Ei urmau să verifice și să ia măsuri”, ne+a declarat prefectul.
Președintele BEJ Suceava, Cătălin Temneanu, a declarat că Luminița Râșca apare în corpul experților electorali și că cei din circumscripție ar fi trebuit să sesizeze AEP care să facă înlocuirea.
”AEP trebuie sesizat pentru că ei desemnează și înlocuiesc președinții și locțiitorii președinților secțiilor de votare”, a spus Temneanu.
În ziua votului, în jurul orei 18.00, Râșca a fost sliminată din corpul experților electorali.
Luminița Rîșca este din data de 27 mai sub control judiciar, fiind cercetată de DNA-Secția de combatere a corupției, pentru luare de mită, fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la uare de mită și dare de mită.
DNA a precizat că între obligațiile impuse prin controlul judiciar figurează aceea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.