La Fălticeni

Seară muzeală, dedicată lui Mihai Eminescu

Peste 200 de fălticeneni, printre care s-au aflat și 20 de elevi jandarmi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, însoțiți de dirigintele clasei 101, lt. col. Florin Moloci, au participat marți, 15 ianuarie, începând cu ora 17.00, la seara muzeală intitulată „Dor de Eminescu”, prilejuită de sărbătorirea a 163 de ani de la nașterea poetului.
În fața unei săli arhipline, evenimentul a fost prezentat de Gheorghe Dăscălescu, directorul instituției gazdă. Seara muzeală i-a avut ca invitați pe poetul fălticenean Alexa Pașcu (care a prezentat două din lucrările sale dedicate lui Mihai Eminescu – “Eminescu cel etern” și textul “Doi prieteni”) și profesoara Gabriela Curtui (cu expunerea “Eminescu în creația irimesciană”). Acestora li s-au alăturat, din public, farmacista Maria Mitocaru, cu recitarea poeziei “În zadar în colbul școlii”, și Niculina Prundeanu, cu un fragment din romanul “Lumină de lună”, creație proprie. Cu ocazia acestui eveniment, în sala de festivități a fost expusă, prin amabilitatea Mariei Mitocaru, o pictură inspirată de prietenia dintre Mihai Eminescu și scriitorul Ion Creangă, lucrare a profesorului pensionar Valeriu Sandovici din Dolhești (publicist, culegător de folclor etc.).
Manifestarea a fost organizată de Muzeul de Artă „Ion Irimescu” și Asociația Fălticeni Cultural și s-a desfășurat în Sala „Pictor Aurel Băeșu”.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale