Seară de film german, la Casa Prieteniei Suceava



Seară de film german, la Casa Prieteniei Suceava
Seară de film german, la Casa Prieteniei Suceava

Biroul Informațional al Regiunii Schwaben invită publicul sucevean joi, 30 aprilie, începând cu ora 18.00, la Casa Prieteniei din municipiul Suceava, la o nouă seară de film german. Va fi prezentat filmul „Hotel Lux”, în regia lui Leander Haußmann, realizat în anul 2011. Acțiunea filmului se desfășoară în Berlinul anului 1933 avându-i ca protagoniști pe Hans Zeisig și Siggi Meyer, care strălucesc pe ecran parodiindu-i pe Hitler și Stalin. Lucrurile însă iau o altă întorsătură și aceștia cad în dizgrație. Meyer se împotrivește, este prins și dus într-un lagăr. Zeisig este nevoit să fugă cu un pașaport fals și ajunge în Moscova, într-un hotel rău famat al emigranților: „Hotel Lux“. În august 1939, în ziua în care ministrul de externe al lui Hitler vine la Moscova pentru a semna pactul de neagresiune între Stalin și Hitler, Ziesig, Meyer și Frida reușesc să fugă la Hollywood. Filmul, prezentat cu sprijinul Institutului Goethe, este subtitrat în limba engleză. Intrarea este liberă.



Recomandări