Sezonul de snooker a început de ceva vreme. Până săptămâna trecută, toți jucătorii de top își făcuseră debutul în noul an competițional, cu o singură excepție, Ronnie O’Sullivan, mereu altfel decât ceilalți în toate direcțiile: în joc, în comportament, în atitudine, în declarații. Cu atât mai ciudat a fost ales momentul revenirii în arenă a lui Ronnie, cu cât aceasta s-a produs în Masters-ul de la Shanghai. Iar despre legătura lui cu China nu e nevoie să mai detaliem. Deși, la o atentă analiză, s-ar putea că Ronnie să fi avut maximă dreptate și în această problemă, înfrângerile sale acolo fiind doar normale, iar furia sa la adresa ziariștilor care-l suspectau de abandon premeditat (eventual chiar de blat) să se fi justificat integral. Oricum, se poate vorbi măcar de un armistițiu pe termen nelimitat, dacă nu chiar de o pace deplină, din moment ce Ronnie a câștigat anul trecut chiar acest prim turneu chinezesc, iar anul acesta a avut grijă să recidiveze într-un mod absolut entuziasmant. Ideal, din punctul meu de vedere, ar fi ca Ronnie să câștige și următorul turneu chinezesc, de la Guangzhou, săptămâna viitoare… numai că nu știu nici măcar dacă s-a înscris! Oricum, pe tabloul inițial nu figurează. Ceea ce vreau să arăt e că pe lumea asta cunosc numai doi sportivi de top pe care se vede încă de la prima atingere dacă vor câștiga meciul sau/și turneul, ori dacă vor pierde ca niște găini încă din primul tur la …nimeni, adică la vreun jucător venit din calificări, eventual aflat pe locul 729 în clasamentul mondial. Unul din ei este, desigur, Ronnie O’Sullivan. De la primul frame de săptămâna trecută am zis că e în forma în care nimeni pe lume nu poate să-l bată, că va câștiga la pas turneul, deoarece nu greșea mai deloc, iar când o făcea, în loc de draci, de scobit în nas, de dat ochii peste cap etc., el zâmbea larg! Asta i se întâmplă numai când stă bine cu nervii, deci când este absolut invincibil. Al doilea sportiv cu exact același tip de comportament este Simona Halep. Cei care urmăresc ambele sporturi știu exact ce vreau să spun: la ambii știi din primul minut de joc ce urmează să se petreacă: dacă nervii le sunt la locul lor, toți ceilalți de pe tablou e clar că joacă doar pentru locul doi.