De astăzi

Se scumpesc biletele de tren



Conducerea „CFR Călători” informează că începând de astăzi, 1 noiembrie, tarifele de transport feroviar de călători se vor majora cu 7,9%. Măsura a fost luată în conformitate cu majorarea trimestrială programată până la finele anului 2007, pe baza unei ordonanțe de urgență aprobate recent de Guvern, cu scopul de a acoperi creșterea prețurilor la combustibili și energie electrică.
CFR Călători va acorda în continuare reduceri de 50 la sută din tariful integral la abonamentele pentru navetiști și de 75 la sută la abonamentele pentru elevi și studenți.
Începând de astăzi, un bilet de călătorie pe ruta Suceava – București, cu Acceleratul – clasa a II a, costă 42 RON (420.000 lei vechi, față de 390.000 lei – prețul vechi), iar la clasa I – 65 RON (650.000 lei vechi). Un bilet cu Trenul Accelerat pe ruta Suceava – Timișoara costă, după noile majorări, 55,7 RON (557.000 lei vechi) la clasa a II, și 86,1 RON (861.000 lei vechi) la clasa I . Un bilet de călători pe traseul Suceava – Putna cu Trenul Personal costă, începând de astăzi, 5,2 RON (52.000 lei vechi).



Recomandări