În noapte

Se fură tot: de la butelii de aragaz, la caii înhămați la căruțe



Nu mai puțin de opt infracțiuni de furt cu autori necunoscuți au fost reclamate la poliție în cursul zilelor de vineri și sâmbătă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, fiind furate tot felul de bunuri.
În noaptea de joi spre vineri, de exemplu, dintr-o anexă neasigurată a Cantonului Silvic Hașca, din cadrul Ocolului Silvic Putna, au fost sustrase două motofierăstraie și o canistră în care se afla cantitatea de aproximativ 15 litri ulei de ungere.
Furtul a fost reclamat de către pădurarul care administrează cantonul, Gheorghi H., de 48 de ani, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.000 de lei.
La Verești, doi cai au fost furați în noapte de la două căruțe ale unor oameni care veniseră la piața obor din localitate și care dormeau în atelajele hipo. Prejudiciu: 6.500 de lei.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, dintr-un rastel pentru butelii de aragaz din curtea unui magazin din comuna Vama au fost furate două butelii pline, a căror valoare a fost estimată la 500 de lei.
Sâmbătă, la Poliția Rădăuți, s-a reclamat furtul a 150 de lei din sertarul unui bar din localitate.
Agenții postului de poliție Berchisești au fost sesizați că de pe unul dintre iazurile din Corlata a dispărut o barcă pneumatică cu pompa aferentă și o undiță telescopică, prejudiciul fiind de circa 2.000 lei.
Și la Gura Humorului a fost reclamat furtul unui cărucior cu scule din fața ușii unei garsoniere.
„În toate cazurile s-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.



Recomandări

Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații

Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații
Surpriză pentru 11 familii din Broșteni: suceveni inimoși le-au oferit frigidere și aragaze noi, în locul celor îngropate în mâlul adus de inundații