Se extinde sclavia?



De mai multe ori am atacat de-a lungul anilor problema sclaviei moderne, reinventată prin sport în secolul XX, apoi abolită cam prin toată lumea civilizată dar, desigur, perpetuată pe meleaguri românești (că nu degeaba suntem cam cu un secol în urma Europei din care doar unii dintre noi cred că facem parte…) și, de la o vreme, parcă în curs de extindere de la sportul în care este reprezentată cel mai vizibil, fotbalul, și la altele la care n-am fi bănuit niciodată că va ajunge.
Vă propun să vă reamintiți de numeroasele vânzări de fotbaliști care urlau sus și tare că nu vor să joace la echipa aia sau ailaltă, dar care ajungeau exact acolo unde vroiau mușchii patronilor sau ai traficanților impropriu numiți „procuratori” sau „agenți”. În bandă, profitând desigur și de analfabetismul (ei, hai, să fim generoși, reformulăm: de „neatenția”, așa e mai bine?) fotbaliștilor, în contracte aceștia includeau chiar clauza de… sclavie, împroprietărindu-se cu… fotbaliști! Ca să nu ne ducem mai departe de propria ogradă, vă spun celor care nu știți și reamintesc celor cărora le-am spus-o la vremea respectivă, că la Foresta, pe când activa în prima ligă, la Suceava, printre acționari se număra și directorul executiv al clubului, Mircea Crainiciuc, al cărui aport la patrimoniu era de câteva procente, alcătuite din, țineți-vă bine!… Fannis, fotbalistul aflat în proprietatea sa!!! Mult mai recentul caz Dani Coman, portar de Națională, scos din echipă de banda de la conducerea Rapidului demonstrează o dată în plus că vorbim de sclavi, nu de sportivi. Încă mai de curând, o echipă care visează de ani buni cai verzi pe pereții Ligii Campionilor, a anunțat că, pur și simplu, nu-și mai plătește jucătorii, preluând modelul Copos. „Câinii”, că de ei este vorba, au început să mârâie și să latre, prilej pentru stăpânii lor de a reformula amenințarea: „îi plătim tot după 58 de zile, ca să nu poată deveni jucători liberi” (regulamentul zice că lucrul se petrece după 60).
Vă mai miră ceva? În fotbalul nostru, evident că nimic. Numai că te îngrozește vestea că porcăria asta ordinară se poate petrece până și în handbal. Ba chiar în cel feminin. Ceea ce se întâmplă la Brașov întrece orice imaginație. Oare Codul Penal, ăsta nou, aflat în dezbatere, o fi prevăzând pușcărie și pentru nenorociții ăștia, sau doar pentru ziariștii care scriu despre ei?