Seceta din această vară va fi reparată parțial de Guvernul României, care va acorda ajutoare în valoare de 100 lei/ha agricultorilor din județul Suceava. Cererile pentru acordarea acestor ajutoare se depun începând de astăzi, 12 septembrie, și până pe 15 octombrie. Vasile Schipor, directorul Direcției Agricole Suceava, a precizat că pentru a veni în sprijinul oamenilor, cererile vor putea fi depuse la toate centrele APIA din județ. Este vorba de Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Botoșana, Siret, Rădăuți și Vicovu de Sus.
Ajutoarele de minimis pentru compensarea efectelor de secetă se acordă în baza HG 897/2012 atât fermierilor care sunt înscriși în evidențele APIA cu cereri unice de plată pe suprafață pe anul 2012, cât și fermierilor care nu sunt cuprinși în aceste evidențe.
Vor primi acest sprijin financiar fermierii care au avut cultivate suprafețe agricole de minim un hectar și maxim zece hectare, în această categorie nefiind incluse pășunile și fânețele.
Cei care doresc să obțină aceste ajutoare trebuie să depună o serie de documente, mai exact: copia actului de identitate a solicitantului sau o împuternicire ori procură notarială și copia actului de identitate a reprezentantului legal;dovada contului activ în bancă sau la trezorerie; copia cererii unice de plată pe suprafață pentru anul 2012 de la centrul local APIA arondat, certificată cu sintagma „conform cu originalul”; adeverință în original care să ateste suprafața de teren utilizată din Registrul Agricol, din care să reiasă că deține suprafețe de culturi agricole în teren arabil de minim un ha, această adeverință fiind valabilă doar pentru beneficiarii care nu sunt înscriși în evidențele APIA.
„Plățile pentru cei care solicită aceste plăți compensatorii se vor face începând cu 1 noiembrie 2012, într-o singură tranșă. Agricultorii care beneficiază de aceste ajutoare au obligativitatea să nu înstrăineze terenul minim trei ani, în caz contrar urmând să restituie banii primiți”, a declarat Vasile Schipor, directorul Direcției Agricole Suceava.
Începând de astăzi
Se depun cererile pentru ajutoarele acordate pentru compensarea secetei
