S-au dus meciurile tur din sferturile de finală ale Champions’ League, iar peste 3 sau 4 zile vom cunoaște toate cele 4 semifinaliste ale celei mai importante competiții din lume. De fapt, cred că formularea corectă ar fi fost că le vom afla pe celelalte 2, deoarece una, Real Madrid, este în mod indiscutabil calificată. Și tot așa și Liverpool. Iar ca fan al Real-ului, știți că nu pot afirma decât căReal de Madrid va câștiga chiar trofeul, diferența de calitate dintre jocul său și al oricăreia din celelalte combatante fiind net în favoarea Real-ului. Este însă de observat și ceea ce spuneau și comentatorii din studioul Digi Sport după meciul în care a zdrobit-o, chiar la Londra, pe deținătoarea trofeului, Chelsea, că între Real cu Benzema și cea fără el este o distanță enormă. Când el nu e pe teren, ceilalți par o echipă oarecare, de mijlocul clasamentului (de la noi, nu de la ei!). În momentul în care este și el, parcă toți învie brusc, unii mai și întineresc, iar Real Madrid este pur și simplu de nestăvilit. Dacă și anul ăsta îl sare rândul de la Balonul de Aur (nu zic că în favoarea Piticului, că dacă se mai întâmplă o dată, trofeul trebuie desființat, pur și simplu!) înseamnă că totul e o parodie, că acesta se poate atribui oricui, inclusiv lui Keșeru ori Torje! Mă roade însă o întrebare: ce importanță va avea Campionatul Mondial în acordarea trofeului? Fiindcă la vremea aia, World Cup va fi în plină desfășurare. Să înțelegem că și Balonul de Aur își va decala ceremonia? În sfârșit, vom trăi și vom vedea. Până atunci, hai înapoi la Champions’ League. Așadar, Liverpool a câștigat cu Benfica exact ca Real, și e clar calificată și ea. Se va întâlni probabil cu Bayern, care poate răsturna înfrângerea de la Villareal cu doar 1-0. În celălalt meci, nu cred că Atletico poate face la fel cu Manchester City, în primul rând fiindcă joacă oribil, și nu o văd bătând pe nimeni cu 2 goluri diferența. Semifinala Real – Man City pare cea mai plauzibilă și reprezintă penultimul pas al Real-ului către trofeul Champions’ League cu numărul 14.