Traficul prin Punctul de Trecere Frontierei Siret este îngreunat în acest moment, iar timpii de așteptare au crescut. Aceste neajunsuri nu sunt provocate de condițiile meteorologice, ci de informatizarea pe care ucrainenii o implementează în acest moment.
„Autoritatea Națională a Vămilor (ANV) din România a fost informată de Serviciul Vamal al Ucrainei că, în perioada 16 – 24 decembrie 2012, se va
implementa Sistemul Unic de Automatizare a Informației, ceea ce ar putea cauza disfuncționalități ale aplicațiilor informatice (întreruperi de 1-3
ore ale funcționării sistemului informatic al Vămii de stat din Ucraina) având ca posibil efect creșterea timpilor de așteptare la frontiera cu
Ucraina”, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale a Vămilor din România.
În aceste condiții, autoritățile române fac apel la operatorii economicii care efectuează operațiuni prin Biroul vamal de frontieră Siret să manifeste îngăduință și înțelegere față de posibilele disfuncționalități care se vor manifesta prin creșterea timpilor de așteptare.