Scutul antirachetă de la Deveselu, care este operațional de joi, are 24 de interceptoare de tip SM-3 și se activează la detectarea unei rachete ostile de către radarele fixe sau mobile, scrie Mediafax.La 180 de kilometri de București, în comuna Deveselu la Baza Militară 99 Deveselu (județul Olt) este scutul american antirachetă. Capabilitatea tehnică a bazei include un radar puternic, interceptori de rachete și echipament de comunicații.Trei baterii cu câte opt interceptoare de tip SM-3 sunt amplasate în Baza Militară. Standard Missile 3 (SM-3) reprezintă un sistem antirachetă naval, utilizat de către Forțele Navale ale Statelor Unite pentru a intercepta rachetele avioanelor, navelor, cele de croazieră și cele intercontinentale, ca parte a Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis. Intercepoarele SM-3 sunt produse de Raytheon, au o lungime de 6.55 metri și un diametru de 0,34 metri.