Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1

În perioada 19-23 ianuarie 2026, 55 de unități școlare din județ au marcat Săptămâna scrisului de mână, parte integrantă a proiectului județean „CREATIVIS”, desfășurat la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Suceava și a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava și susținut de EGGER Group.

Proiectul a reunit aproape 200 de cadre didactice pentru învățământ primar.

De asemenea, circa 5.000 de elevi au participat la activități precum „Arta de a scrie frumos!”, „Scrisul de mână în era digitală – amprenta ta personală”, „Scrisul de mână – poartă spre lectură și creativitate”, „Bucuria de a scrie” sau „Caligrama – artă și relaxare”.

Prof. Dorina Dulceac, inspector pentru învățământul primar, a declarat că „Proiectul CREATIVIS este unul valoros pentru că promovează performanța și interesul pentru scrierea de mână. Săptămâna scrisului de mână a oferit posibilitatea dezvoltării competenței de comunicare scrisă, ce presupune atenție, coordonare, perseverență – abilități ce creează legături durabile între informații. A cultiva scrisul de mână înseamnă a păstra legătura dintre gând și inimă, cu creativitatea și conectarea cu sine”.

Alina Chifan, director comercial EGGER Group, a precizat că ”Scrisul de mână cultivă răbdarea, atenția și capacitatea de exprimare, calități esențiale în procesul educațional al generațiilor viitoare. Am sprijinit proiectul dedicat scrisului de mână prin 1.000 de seturi de scris pentru a le oferi copiilor instrumente și încredere în cultivarea creativității și a frumuseții scrisului de mână”.

Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1
Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1
  • Concurs județean „Creativis”

Punctul culminant al proiectului l-a constituit etapa locală a concursului județean „Creativis”, desfășurat chiar de Ziua Internațională a Scrisului, 23 ianuarie 2026. Concursul promovează abilitățile de comunicare și scriere creativă ale copiilor din clasele II-IV.

Implicarea într-un număr atât de mare a unităților școlare sucevene demonstrează, dacă mai era nevoie, că scrisul de mână, unic ca o amprentă digitală, poartă cu sine starea noastră de spirit, energia și ritmul interior, spun organizatorii.

Recomandări

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură