Scriitorul Sarafoleanu

Mă pot lăuda cu prietenia multor oameni de seamă, norocul aducându-mi-i în cale și găsind, împreună, punți sensibile de legătură. Unul dintre oamenii dragi mie este profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, unul dintre străluciții universitari mondiali, care a școlit generații de doctori, români și străini, studenți sau rezidenți, în otorinolaringologie. Sună mai simplu în abrevierea care îmi e la îndemână, mie și altora ca mine, ORL.
Profesorul mi-a trimis la Sângeru, prin poștă, noua lui carte, intitulată modest “Amintiri și reflecții”, cu subtitlul “Șase decenii pe drumul lui Hipocrat”, scoasă la Editura Cartea Medicală.
Cartea nu e doar medicală, ci conține în cele aproape 200 de pagini, în interviuri – unele apărute la AMPress – și în însemnări de rară eleganță a povestirii, viața unui academic român. Dorin Sarafoleanu e unul din puținii doctori care se uită în tine să te vadă, nu să te parcurgă absent, ca pe un deșert. Are inima bună și ochii văzători.
Specialitatea lui, poreclită acum un veac sau mai de mult, a “picuriștilor”, adună în ea conexiuni multiple, iar un sforăit, de pildă, poate dezlega sau lega odgoane de cultură sau istorie.
Undeva povestește, arătând că are și harul minunat al scrisului, cum a pierdut Napoleon bătălia de la Waterloo, fiindcă suferea în somn de apnee. Nedormind noaptea, împăratul se hodinea două ore după prânz. Era literă de lege ca nimeni să nu-l scoale, chiar dacă se dă pământul cu fundul în sus. Și s-a dat. Nefiind în stare de o hotărâre genială, în strategia războiului, generalii lui n-au îndrăznit să strice somnul de după prânz al lui Napoleon, iar istoria s-a răzbunat cum știm, că a pierdut lupta.
Cultura lui Sarafoleanu e complexă, adună în ea viață, cărți. Personalitatea sa enciclopedică zidește, pe pilonul meseriei de doctor, castele fermecate. Cu umor povestește, în niște pagini, că Don Juan nu era un zburător din floare în floare, ci doamnele care cădeau pradă farmecului său îl dădeau afară iute, după două nopți, fiindcă amorezul sforăia infernal. Sforăitul, scrie profesorul Dorin Sarafoleanu, acest minunat vindecător de necazuri respiratorii și nu doar, face parte din beteșugurile de care se ocupă cu har și inteligență această specialitate cu nume lung, oto…
Profesorul Dorin Sarfoleanu e membru prin mai toate academiile medicale, e înființator de școală medicală, are pereții cabinetului și casei acoperiți cu diplome, medalii, recompense iscălite de regii medicinei mondiale.
Eram cu el la o bere, pe malul celei mai secate mări din lume – Marea Moartă. Nevestele noastre, ca și ale altora, intraseră într-un magazin cu maclavaisuri și alifii extrase de o fabrică evreiască din sărurile și nămolurile apei de alături. Firește că israelienii sunt neîntrecuți în negoț, iar damele noastre au cheltuit și ultimul sfanț pe tuburi cu alifii și parfumuri. Unele doamne au cumpărat, dând pe o sticluță cât pe roata unui Mercedes, afrodisiace. Pe profesor l-a apucat râsul. Știi, zice, care-i cel mai puternic afrodisiac din lume? Nu, am răspuns eu, gândindu-mă la mângâieri și alte cele. Fânul. Mirosul de fân proaspăt cosit. Din pricina asta la noi acasă, cei mai mulți copii sunt zămisliți în vremea cositului fânului. Cum să dai atâția bani, când afrodisiacul e pe deal, la tine? Mi-am amintit și eu, vinovat-nevinovatele mele iubirii vara, în fân, și nu l-am contrazis pe prietenul meu, dascălul-doctor, înțelept ca un călugăr care trăiește în munți, dormind pe ierburi și pe un morman de cărți, în chilia lui.
Noua carte a lui Dorin Sarafoleanu e a unui doctor, dar el se încăpățânează să nu mă creadă, și a unui scriitor. Dacă, în calitatea mea de membru titular, de la vârsta de 25 de ani, cred, al Uniunii Scriitorilor, cineva m-ar invita într-un juriu – nu e cazul, fiindcă acolo premiile sunt stabilite înainte ca volumele să fie scrise – l-aș propune la capitolul literatură memorialistică și înțeleaptă pe Dorin Sarafoleanu pentru premiul de excelență. Dar nu-s, spre norocul meu, în jurii, ceea ce mă scapă de bartherul „dă-mi tu ca să-ți dau eu” și, scăpând de premii personale, scap și de blestemul de a le da celor care le merită cu adevărat.