Școala vieții altfel

Se spune că școala nu ne pregătește copiii pentru viața adevărată. Adesea, nici părinții nu fac asta. Fie că e dintr-un sentiment de protecție exagerat, fie că e din cauza unui sistem inadaptat încă și impotent să facă asta, faptul că școala nu e viață 100% e și bine și rău. Granița dintre cele două e foarte fină, iar echilibrul, teribil de greu de găsit. Sigur, stă în măiestria profesorului capacitatea de a-i aduce pe copii cât mai aproape de gardul care le desparte pe cele două, așa încât să poată zări ce e dincolo. Când însă, la mijloc, se află gardul de protecție al unui penitenciar, mintea stă în loc și apar brusc întrebările: cine și mai ales de ce ar face așa ceva? De ce un profesor ar hotărî să-i ducă pe elevii săi în vizită într-un penitenciar? Așa cum și noi mergeam, cândva, cu clasa, la fabrica de sticlă. E săptămâna în care se derulează programul „Școala altfel”. Profesorii sunt nevoiți să organizeze tot felul de activități pentru elevi, altele decât cele obișnuite, inclusiv în afara școlii. E de bun-simț să ne imaginăm că e vorba despre activități educative, din care elevii ar învăța ceva, prin care și-ar îmbogăți experiența și cunoștințele. Și tocmai pentru că, în mod tradițional, școala românească pune accent pe teorie și multă informație, ar fi atât de ușor ca profesorii să găsească zeci de alternative pentru această săptămână altfel. Ei bine, elevi de la mai multe școli din județele Suceava și Botoșani vizitează în această săptămână Penitenciarul Botoșani în cadrul unui program educațional numit „Școala altfel – Școala vieții”. Varianta propusă e atât de altfel încât pare ireală. Fac rămășag, cândva vom vedea asta într-un film. Înțeleg conceptul de „așa nu”, tuturor ne spuneau părinții când eram mici, că, dacă nu învățăm, o să ajungem ca cine știe ce pierde vară, dar de aici până la a duce copii de școală generală să vadă cu ochii lor cum e viața într-un penitenciar, e cale lungă. Cât de mare poate fi potențialul infracțional al acestor elevi? Ce istoric au în spate, de unde provin? Pe ce statistici și date se bazează dascălii care decid că o astfel de experiență le-ar fi utilă elevilor? Oficialii penitenciarului susțin că prin desfășurarea acestor activități se urmărește prevenirea comportamentelor deviante în rândul tinerilor. La fel cred și profesorii care au ales să facă asta: că prevenirea delincvenței juvenile se face prin „conștientizarea contextelor sociale de (re-)educare, precum penitenciarele”. Înșiruirea de cuvinte bine alese nu numai că sună extrem de inuman, dar n-are nimic de-a face cu educația. Puterea exemplului, modelele funcționează foarte bine la vârsta adolescenței. Depinde însă ce văd, ce aud și ce primesc acești copii. De multe ori provin din familii sărace, dezorganizate, monoparentale, cu mulți frați sau părinți alcoolici, au șanse minime să se desprindă din mediul toxic, așa încât profesorii, dând dovadă de sânge rece și minte limpede, s-au gândit să le arate ce-i așteaptă. Să nu sufere un șoc atunci când vor ajunge acolo, să calce pe teren cunoscut. Cinic și stupid! Iar dacă, pe viitor, rămân în pană de idei pentru „școala vieții – școala altfel” le sugerez o listă de obiective unde viața e adevărată: la morgă, în ghetouri, în bordeluri, în canale, pe front. Mare-i grădina!