Școala Internațională de Vară „GeoPolitica”, între 9 și 19 iulie



Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

În perioada 9 iulie – 19 iulie, sub auspiciile Consulatului General al României din Cernăuți, se vor desfășura lucrările celei de a XV-a ediții a Școlii Internaționale de Vară „GeoPolitica”, cu tema „Trilaterala România – Ucraina – Moldova: diplomație, strategii de securitate, competitivitate, parteneriate”, organizată în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți și Centrul Regional de Cercetare și Analiză a Riscurilor Transfrontaliere Suceava.Ca și în anii precedenți, cursurile se adresează celor care doresc să se specializeze în relații internaționale, geopolitică, strategie, cercetare, analiză și sinteză, activități universitare.Programul de instruire va fi susținut de diplomați, cadre universitare și analiști în securitate și politică externă din România, Ucraina și Republica Moldova, fiind organizat pe două module de instruire: Modulul I – „Trilaterala România – Ucraina – Moldova: Diplomație și bună guvernare”, 9-14 iulie 2017 – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Modulul II – „Trilaterala România – Ucraina – Moldova: Geopolitică și strategii de securitate”, 14-19 iulie 2017 – Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” Cernăuți. Participanții la cursurile Școlii de Vară vor efectua două aplicații practice de documentare la obiectivele istorice din județul Suceava și la cetățile Kameneț-Podolski și Hotin.De asemenea, la Cernăuți, în ziua de 14 iulie, va fi organizată Cafeneaua geopolitică ce va dezbate subiectul: „Rusia și războiul cibernetic”.Implicarea celor două prestigioase universități a ridicat ștacheta programului de instruire și selecționării participanților din România, Ucraina, Republica Moldova și Irak. Cursanții vor primi diplome eliberate universitățile partenere din Suceava și Cernăuți.



Recomandări

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară
25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”