Cercetări poliție

Școală gimnazială, spartă de hoți

O școală gimnazială din comuna Zamostea a fost spartă de hoți, iar din interiorul unității de învățământ s-au furat bunuri în valoare de aproximativ 2.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, furtul a fost reclamat duminică seară, în jurul orei 20.30, iar fapta s-a petrecut în intervalul 2-3 mai.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că hoții au forțat ușa de acces în școală și au furat din incintă un sistem informatic și alte componente de calculator.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției județene.

Recomandări

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu

„Școala de azi, comuniune și comunitate în Hristos”, conferință susținută de pr. Constantin Necula la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”