Sclavagism 2014

Vă mărturisesc că știrea despre iminenta plecare a lui Guriță de la Getafe undeva prin China mi s-a părut mai întâi o bombă de presă second hand, din categoria celor care nu fac buuummm ci maximum fiiissss! Așteptam chiar să vină o explicație de genul „a fost o glumă, din lipsă de subiecte acum, la spartul târgului, când neavând subiecte pe meserie, mai aveam ca alternativă doar un reportaj de la pomana porcului de pe stadionul din Vințu”. De Jos, că ăla de Sus n-are nici echipă, nici teren. Pe la o bucată chiar l-am auzit și pe Guriță vorbind la telefon pe un canal de sport și explicându-i moderatorului că așa ceva nu se poate petrece, fiindcă el s-a dus la Getafe să o scape de retrogradare, iar dacă pleacă se poate întâmpla orice. Mai mult, zicea chiar și că n-ar avea logică să fie vândut el, antrenorul, care are alt statut decât fotbaliștii. Ba și că, indiferent dacă situația financiară a clubului e precară, totuși mai sunt și alte soluții decât scoaterea pe tarabă a mărfii de calitate, respectiv el însuși și un fotbalist dintre cei mai buni, pe care chinezoii se arătaseră interesați să-i achiziționeze la pachet. Întrebat fiind dacă nu-l tentează totuși banii, care în varianta chinezească ar fi însemnat de câteva ori mai mult decât la Getafe, Guriță a lămurit-o și p-asta: „Dacă vroiam bani, nu performanță, mă duceam la arabi, nu în cel mai bun campionat din lume”. Limpede că lumina zilei: Contra n-avea niciun gând de ducă. Ieri însă, aflarăm că acel contract e semnat, că Guriță e ca și plecat după următorul meci, de la sfârșitul acestei săptămâni, iar Getafe consideră că a făcut o afacere foarte bună. Am tremurat pentru Guriță și pentru Getafe suficient de mult pentru că acum, la despărțire, să le mulțumesc mai ales pentru cele două egaluri cu Barcelona, iar separat de asta să-i doresc lui Guriță numai de bine, iar stăpânilor de sclavi de la Getafe retrogradare grabnică.