– În municipiul Rădăuți s-a dat startul construcției unui hotel de 3 stele, investiție ce va fi finalizată în termen de 10 luni
– Situat în apropierea Primăriei Rădăuți, hotelul va avea o capacitate de 200 de locuri
Investițiile austriece preconizate a se realiza în cursul acestui an în zona municipiului Rădăuți încep să devină realitate, după ce, în cursul zilei de ieri, a fost dat startul construcției unei hotel de trei stele, beneficiarul acestuia fiind firma SC CASCADE EMPIRE, condusă de Gerald Schweighofer. Acesta, alături de prefectul județului Orest Onofrei, primarul municipiului Rădăuți, Mihai Frunză, și de directorul SC General Construct, Viorel Nuțu, au fost cei care au săpat „primul hârleț” la temelia viitorului (foto), și de altfel a primului hotel din Rădăuți. Valoarea totală a investiției este estimată la nu mai puțin de 4 – 4,5 milioane de euro, sumă folosită pentru construcția unui hotel de trei stele, cu o capacitate de cazare de aproximativ 200 de locuri. Prezent la momentul festiv de ieri, Gerald Schweighofer, care este și proprietarul firmei austriece Holzindustrie Schweighofer ce va realiza și o fabrică de cherestea în zona Rădăuți, a declarat că demararea lucrărilor la acest hotel reprezintă o confirmare a intenției de a continua seria investițiilor în județul Suceava. „Mă bucur că am putut să fiu prezent aici, la săparea primei lopeți, care practic dă startul construcției acestui hotel. Ne-am hotărât să construim acest hotel aici pentru că am văzut că infrastructura din zonă corespunde intențiilor noastre de dezvoltare. Și vreau să precizez că acest hotel va fi construit după toate standardele europene. Vreau să mulțumesc cu acest prilej autorităților locale și Prefecturii pentru sprijinul acordat în realizarea acestei investiții, însă mai avem nevoie, de acum încolo, de o susținere mult mai mare pentru punerea în practică a marelui proiect ce va fi realizat împreună cu firma Egger”, a spus Gerald Schweighofer, care a mai adăugat că investiția firmei austriece pe care o conduce va fi „de peste 20 de ori mai mare decât cea care a început acum”. La rândul său, primarul Mihai Frunză a subliniat faptul că investiția demarată de firma SC CASCADE EMPIRE este extrem de importantă pentru această zonă, în condițiile în care în momentul de față a început construcția la primul hotel din Rădăuți. De asemenea, prefectul Onofrei a ținut să sublinieze faptul că demararea construcției la acest hotel reprezintă încă o confirmare că în zona Rădăuți va fi începută în cursul acestui an cea mai mare investiție directă din România, din ultimii 15 ani, în valoare de peste 500 milioane de euro. „Sper ca în 2-3 ani centrul industrial al județului să se transfere în zona Rădăuți, Și când se va vorbi despre puncte importante ale economiei din România, să se discute și despre Rădăuți”, a spus Onofrei. Nu în ultimul rând, trebuie spus că de executarea lucrărilor, preconizate a se întinde pe o perioadă de maxim 10 luni, se va ocupa un consorțiu de firme, format din SC GENERAL CONSTRUCT, SC AGD, SC LOIAL IMPEX, SC ACI-AG și SC CIVICA SA Suceava. „Mulțumim firmei Holzindustrie Schweighofer și domnului Gerald Schweighofer personal pentru încrederea acordată în vederea executării acestei lucrări, și vrem să dăm asigurări că asocierea firmelor menționate mai sus nu îi va înșela încrederea. Firmele noastre sunt societăți cu o bogată experiență în execuția acestui gen de lucrări, experiență câștigată pe șantierele din țară și străinătate, investiția urmând a fi finalizată în termen de 10 luni, contractul obligându-ne să aplicăm un management al lucrării la nivel european”, a declarat directorul SC GENERAL CONSTRUCT, Viorel Nuțu.
Reamintim faptul că firmele austriece Egger și Holzindustrie Schweighofer au anunțat că intenționează să realizeze în zona municipiului Rădăuți o investiție de peste 500 milioane de euro, în mai multe fabrici de prelucrare a lemnului.






