Schitul Rarău – Suceava (1896-1962)

Viața și nevoința duhovnicească a Ieroschimonahului Daniil Tudor este mai puțin cunoscută celor mulți. S-a născut în București la 22 decembrie 1896, într-o familie de oameni învățați și iubitori de Hristos, Alexandru și Sofia, dobândind din tinerețe o aleasă cultură și educație religioasă. Avea încă și darul scrisului, compunând imne către Maica Domnului și Sfânta Treime, dintre care cel mai iubit de credincioși este Acatistul „Rugului Aprins”, plin de dulceață duhovnicească.
În anul 1945 a întemeiat un așezământ de înnoire filocalică la Mănăstirea Antim – București, intitulat „Rugul Aprins”, care a adunat în jurul său numeroși teologi, scriitori, călugări și iubitori de Hristos.
În anul 1948 a intrat în viața monahală la Schitul Crasna – Gorj, primind la călugărie numele de Agaton. Apoi a fost hirotonit ieromonah de către mitropolitul Firmilian al Olteniei. Între anii 1949-1952, s-a nevoit în obștea Mănăstirii Antim – București. Între anii 1952-1953, s-a dus la Mănăstirea Sihăstria, îmbrăcând marele și îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Daniil. Era un mare lucrător și dascăl al rugăciunii lui Iisus, îndemnând pe mulți, călugări și mireni, să învețe această înaltă rugăciune duhovnicească.
Apoi intră în obștea Mănăstirii Slatina – Suceava, povățuită de Arhimandritul Cleopa Ilie, și este numit egumen al Schitului Rarău, care aparținea de această mănăstire voievodală. Timp de patru ani, cât a fost egumen, a înflorit duhovnicește acest schit, mângâind și învățând, atât pe călugări, cât și pe credincioșii care ajungeau până aici.
În anul 1958 este arestat și închis la Aiud, cea mai grea închisoare din România, unde sufereau mii de preoți, călugări, creștini, tineri, bătrâni și intelectuali de toate vârstele. Aici a suferit și Ieroschimonahul Daniil patru ani de zile, răbdând multe bătăi, suferințe, foame și umilințe de tot felul. Însă, fiind întărit cu neîncetata rugăciune a inimii, pe care o practica de mulți ani, și cugetând la Crucea lui Hristos și la pătimirea sfinților Lui, răbda toate cu bărbăție și nădejdea mântuirii, îndemnând și mângâind pe frații săi de suferință.
Închisoarea a fost, pentru Ieroschimonahul Daniil și pentru toți cei ce sufereau în numele lui Hristos, cea mai înaltă școală de pocăință și de creștere duhovnicească din viața lor.
În luna noiembrie 1962, Cuviosul Daniil, fiind bolnav și simțindu-și aproape obștescul sfârșit, s-a mărturisit în taină la un preot, apoi s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, aduse prin minune dumnezeiască de unul din gardieni, și așa și-a dat duhul cu pace în mâinile lui Hristos, în adânc de smerenie și cu chip luminat.
Trupul său a fost îngropat în cimitirul comun al închisorii, împreună cu alte zeci de mii de creștini condamnați la moarte, fără să se știe până astăzi unde se află mormântul lui.
Doamne, numără în ceata sfinților Tăi pe Ieroschimonahul Daniil și pe toți mărturisitorii ortodocși, care au pătimit pentru numele Tău !