DSP

Scarlatină în mai multe unități de învățământ din județ



O boală contagioasă și greu de ținut sub control, scarlatina, s-a extins în rândul copiilor din grădinițele, școlile generale și liceele din județ. Scarlatina s-a răspândit în unitățile de învățământ și din cauza medicilor din ambulatoriile de specialitate, pediatrie și boli infecțioase, care tratează aceste cazuri, dar nu le internează și nici nu le raportează după cum cere legea. Așa spun responsabilii Direcției de Sănătate Publică, care precizează că, în asemenea condiții, nu pot face prevenție în vederea limitării numărului de îmbolnăviri.
Statisticile întocmite la nivelul DSP arată că, de la începutul anului, în județ au fost înregistrate 53 de cazuri de scarlatină, numărul îmbolnăvirilor fiind în creștere față de aceeași perioadă a lui 2012, când s-au semnalat 45 de cazuri.
Specialiștii instituției subliniază că, în realitate, numărul copiilor bolnavi este mai mare, dar aceștia nu sunt luați în evidențele oficiale. Și asta, pentru că, de obicei, pediatrii și medicii infecționiști diagnostichează cazurile și le izolează la domiciliu, deși ar trebui să le trateze în spital.
Scarlatină în trei grădinițe și un liceu, în iunie
Situația îmbolnăvirilor prin scarlatină din 2013 se prezintă în felul următor: ianuarie – 13 cazuri, februarie – 11 cazuri, martie – 12 cazuri, aprilie – patru cazuri, mai – cinci cazuri și iunie – opt cazuri.
Ultimele unități de învățământ în care a fost semnalată scarlatina sunt grădinițele „Prichindel” și „ABC” din municipiul Suceava, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc și Liceul „Lațcu Vodă” din Siret.
Responsabilii Direcției de Sănătate Publică le reamintesc medicilor că scarlatina este o afecțiune cu raportare obligatorie și le cer să anunțe toate cazurile pe care le depistează, pentru ca în focare să se poată face profilaxie. Măsurile care se iau în astfel de situații pentru limitarea numărului de îmbolnăviri constau în recoltarea de la toți colegii de clasă și de grupă ai copiilor bolnavi, precum și de la contacții familiali, de exudate faringiene.
Totodată, în colectivitățile frecventate de copiii cu scarlatină se face dezinfecție. Aceasta nu se efectuează doar în spații, ci și în cazul obiectelor posibil contaminate, inclusiv jucăriile. În acest sens, reprezentanții DSP recomandă renunțarea la jucăriile de pluș, care sunt mai dificil de curățat și ascund un număr mai mare de microbi.
Scarlatina, o boală cu complicații renale, cardiovasculare și reumatismale
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică atrag atenția că scarlatina poate cauza complicații renale, cardiovasculare și reumatismale dacă nu este tratată corect și le solicită părinților să nu refuze internarea.
Scarlatina este o boală frecventă, mai ales la copiii școlari și de gradiniță. Este produsă de streptococul hemolitic, microbul găsindu-se în nasul și în gâtul bolnavilor de scarlatină, convalescenților netratați cu penicilină, bolnavilor cu angine streptococice și purtătorilor sănătoși. De cele mai multe ori boala se ia direct de la un copil bolnav sau un purtător sănătos și poate declanșa o epidemie ce poate cuprinde o mare parte din membrii unei colectivități. De aceea, orice bolnav de scarlatină se izolează la domiciliu – dacă sunt condiții corespunzătoare – sau se internează într-o secție de boli contagioase.



Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19
Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi
A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia