Așa cum bănuiam cu mult înainte ca România să fie atinsă de criza financiară, se apropie cu pași repezi momentul falimentului fotbalului românesc. Nu al echipei ăleia sau ăleilalte, ci al fotbalului în general. Iar criza (pe care unii cu siguranță că o vor folosi pentru a se retrage cu o secundă măcar înainte de a da procurorii buzna peste ei) este mană cerească pentru cei suficient de isteți pentru a o tăia la timp, și a șterge, cât se poate, urmele. Semnalele vin exact de acolo unde putregaiul este mai profund și mai vizibil, adică tocmai de la echipele prin tradiție de top, acolo unde spălarea de bani este cea mai eficientă datorită sumelor vehiculate. Acolo unde meciurile și titlurile s-au câștigat, tot prin tradiție, fie cu valiza de bani, fie cu presiuni politico-milițienești, fie prin deturnarea de fonduri bugetare sub pretextul apartenenței la un minister sau altul. Ori chiar toate astea la un loc. Ați înțeles din descrierea de mai sus că e vorba de Steaua, Dinamo și Rapid, poreclite ani de-a rândul „echipele-fanion ale fotbalului românesc”, de fapt nu doar poreclite. Ele chiar asta sunt: imaginea cât se poate de fidelă a escrocheriilor protejate la nivel înalt, într-un stat unde absolut totul se cumpără.
Primele semne ale iminentului dezastru (pentru ele) ori ale șansei de însănătoșire (pentru noi) a fotbalului românesc, încep să se arate: se umblă la contractele jucătorilor (ăia care vor mai rămâne), ale antrenorilor, culmea ar fi să se anunțe că se diminuează și șpaga pentru arbitrii vânduți!
Steaua pare cea mai atinsă de perspectiva dispariției: un snop de jucători bântuie aeroporturile lumii către casă, cei din bătătură sunt și ei în prag de haiducie pe oriunde ar da cineva bani pe ei, pe patron îl caută și procurorii, și generalii, și suporterii spre a-l beli fiecare pentru altceva. Dinamo face invers: nu gonește, nu vinde, doar repatriază!… fie fosile ca Niculescu, fie inadaptați (la fotbal!) ca Moți ori Radu Ștefan, în timp ce de la Rapid se pleacă și se vine gratis, dacă tot nu se știe cine-i acționar și cu ce procentaj. Cele mai tari chestii sunt însă la Cluj și Timișoara: un antrenor destituit după ce a făcut echipa să joace un fotbal cu adevărat european și un altul, fiindcă a dus echipa pe locul 1, dacă îi socotim și punctele furate de Nașu’ și UEFA. Vi se pare că un asemenea fotbal are șanse de supraviețuire?
