Noile măsuri disciplinare împotriva rasismului, decise de FIFA la jumătatea lunii martie, au intrat în vigoare, a anunțat, joi, forul mondial, informează AFP. „FIFA a informat toate federațiile membre în legătură cu amendamentele aduse la articolul 55 din codul disciplinar, în legătură cu noile sancțiuni împotriva rasismului. Acum, după ce notificarea oficială a fost făcută, amendamentele sunt aplicabile”, se arată într-un comunicat al FIFA. Federațiile vor trebui să pună la punct propriul cod disciplinar, în conformitate cu noile măsuri. „Federațiile care nu vor acționa în acest sens, vor fi excluse din fotbalul internațional pentru doi ani”, a anunțat FIFA. Conform deciziei din 16 martie a Comitetului Executiv al FIFA, articolul 55 prevede nu numai meciuri de suspendare, suspendări de stadioane și amenzi, dar și depunctarea sau chiar descalificarea echipelor, în cazul manifestărilor rasiste pe stadioane, pe teren sau în tribune.
