La alții se poate

Scandalul din corupție din fotbalul polonez s-a lăsat cu 17 condamnări



Șaptesprezece persoane au fost condamnate la pedepse de închisoare cu suspendare cuprinse între 3 și 7 ani de către un tribunal din Wroclaw, în cadrul unei afaceri de corupție din fotbalul din Polonia, a anunțat agenția PAP, citată de AFP. „Sper că verdictul pronunțat azi, relativ clement ținând cont de faptul că acuzații s-au pocăit, îi va încuraja și pe alții să-și mărturisească faptele”, a declarat judecătorul Marek Poteralski, citat de PAP. Acuzații, arbitrii, suporteri și membri ai Federației Poloneze de Fotbal (PZPN), au pledat vinovat. Ei vor trebui să ramburseze sumele primite de la unele meciuri trucate. În cadrul afacerii de corupție, în ultimii doi ani au fost reținute peste 60 de persoane. PZPN a declasat deja două cluburi din prima ligă condamnate pentru corupție, Arka Gdynia și Gornik Leczna, retrogradate în a doua, respectiv a treia ligă.



Recomandări