Izbucnit în Marea Britanie, scandalul legat de prezența cărnii de cal într-o serie de produse congelate ce ar trebui să conțină carne de vită a ajuns, week-end-ul trecut, subiect de primă pagină în toată Europa, implicând și companii și autorități din Suedia, Franța și România.
La jumătatea lui ianuarie, autoritățile irlandeze au descoperit carne de cal în carnea tocată produsă în Marea Britanie și în Irlanda și vândută în cele două țări. Cantități importante de carne de cal – până la 100 la sută – au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna și spaghete bolognese care ar fi trebuit să conțină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice și irlandeze, iar lasagna și spaghetele bolognese, de compania franceză Comigel.
Filiala britanică a grupului suedez Findus, care comercializează produse congelate, a recunoscut că există probleme cu pachete de carne folosite pentru lasagna de Comigel. Producătorul francez a precizat, la rândul său, că unele dintre pachetele pentru lasagna livrate companiei Findus conțineau carne de cal în proporție de 99-100 %.
Findus Marea Britanie a anunțat că a retras, în 4 februarie, produsele incriminate din țară.
Nicio referire la România în notificarea Comisiei Europene
În 8 februarie, Comigel – care alimentează numeroase lanțuri de supermarketuri din Marea Britanie – anunța că, după ce a făcut propria anchetă, că un furnizor român a trimis carnea de cal descoperită în lasagna, în Marea Britanie. Inițial, Comigel apreciase că era vorba despre carne din Franța.
Erick Lehagre, președintele companiei franceze Comigel, spunea, citat de AFP, că un furnizor român a trimis carnea, care a fost împachetată în Franța și trimisă în Marea Britanie. „În urmă cu opt zile, ne-am dat seama că era o problemă după ce am fost sesizați de pe piața britanică. Am identificat furnizorul nostru, societatea franceză Spanghero. (…) Am aflat că aceasta (carnea -n.r.) provenea de la abatoare din România unde se taie vite și cai”, spunea Lehagre.
Comisia Europeană, prin Sistemul Rapid de Alertă, a transmis, de vineri, o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituția cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie și obținut în Luxemburg din materii prime provenite din Franța, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În această notificare a Comisiei Europene nu se făcea niciun moment referire la România, menționându-se doar furnizorul de carne Comigel din Franța.
ANSVSA s-a autosesizat, și, în 9 februarie, a contactat telefonic serviciile veterinare din Franța, care au confirmat faptul că este vorba de două unități din România autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare și tranșare a cabalinelor Tot în aceeași zi, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, ANSVSA a declanșat o anchetă pentru a stabili trasabilitatea loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franța, și daca au fost respectate toate cerințele prevăzute de legislația veterinară în vigoare.
În România, există un număr de 35 de abatoare în care se pot sacrifica și cabaline, autorizate să participe la comerțul intracomunitar, potrivit ANSVSA.
Procesator suspectat că vindea carne de cal cu ștampila veterinară franceză „carne de vită”
La 9 februarie, Spanghero afirma că intenționează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal.
„Am cumpărat carne de vită de origine europeană și am revândut-o. Dacă a fost într-adevăr vorba despre cal, atunci ne vom îndrepta spre furnizorul român”, declara, pentru AFP, Barthélémy Aguerre, președintele Spanghero, care nu a precizat numele furnizorului român, asigurând că nu îl are asupra lui.
La rândul său, grupul agroalimentar Findus s-a declarat „înșelat” și a anunțat că va depune plângere luni. Astfel, grupul agroalimentar Findus l-a acuzat apoi pe furnizorul de carne pentru lasagna, compania franceză Spanghero, că a livrat carne de cal românească cu mențiunea „vită”.
„Fiind vorba despre carne, reglementarea care se aplică în Franța și în Europa cere ca pe ambalaj să se identifice clar cine a procesat acest produs”, a explicat, pentru AFP, directorul de operațiuni al filialei franceze a grupului Findus, Christophe Guillon.
Producătorul de lasagna pentru Findus, compania franceză Comigel, care folosește aproximativ 20 de ingrediente din care aproximativ 15 la sută carne de vită, a primit „pachete purtând eticheta cu ștampila veterinară franceză și numele și înregistrarea Spanghero”, a continuat el.
„Ștampila franceză presupune că Spanghero a transformat această carne, altfel nu avea dreptul” de a o marca, explică el. Or, „după cum citim în presă, Spanghero începe să explice că de fapt nu procesează această carne”, a adăugat Christophe Guillon. „Există o incoerență aici”, a mai declarat el.
„Findus pune următoarea întrebare: cum este posibil ca în 2013 un procesator de carne să poată comercializa carne de cal cu ștampila veterinară franceză «carne de vită»?”, a declarat la rândul său Matthieu Lambeaux, directorul general al Findus France.
Tot sâmbătă, ministrul britanic al Mediului, Owen Paterson, care se ocupă de probleme alimentare, a avertizat că se așteaptă și la „alte vești proaste” în scandalul cărnii de cal descoperite în preparate care ar fi trebuit să conțină carne de vită. În acest scandal, fie a fost „o neglijență gravă”, fie „un complot internațional infracțional”, care a constat în introducerea voluntară a cărnii de cal în produse etichetate „carne de vită”, aprecia Paterson.
Potrivit autorităților britanice, țară în care consumul de carne de cal este un tabu, produsele incriminate nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
Dar Agenția britanică pentru siguranța alimentară (FSA) a generat îngrijorare, cerând Findus să efectueze „teste pentru a identifica eventuala prezență în lasagna a fenilbutazonei”, un produs folosit pentru tratarea durerii la cai. Animalele tratate cu acest medicament sunt interzise consumului uman, de teama unor „riscuri pentru sănătate”, potrivit FSA.
Ministrul delegat francez pentru Consumatori, Benoît Hamon, a dezvăluit, la 9 februarie, primele rezultate ale anchetei direcției de combatere a fraudelor privind introducerea cărnii de cal românești în lasagna care ar fi trebuit să conțină vită, dezvăluind un circuit comercial care trece prin Cipru și Olanda. „Ancheta desfășurată de serviciile DGCCRF (Direcția generală pentru concurență, consum și combaterea fraudelor) a permis stabilirea circuitului comercializării cărnii vizate”, potrivit unui comunicat citat de cotidianul Oues-tFrance în ediția electronică.
Sursa citată a mai precizat că „furnizorul uzinei luxemburgheze (a companiei Comigel, furnizorul Findus – n. r.) este grupul francez Poujol”, holding de vârf al companiei Spanghero.
Poujol „a achiziționat carnea congelată de la un trader cipriot, care a subcontractat comanda unui trader situat în Olanda, acesta din urmă aprovizionându-se de la un atelier din România”, a mai spus ministrul.
Benoît Hamon a denunțat această schemă care „dezvăluie înainte de toate o logică financiară care ar fi adus peste 300.000 de euro”. El a cerut DGCCRF să discute cu departamentele corespunzătoare din România și Olanda „pentru a stabili în ce măsură trebuie imputată frauda sau o eroare de gestiune”.
Cameron și Hollande, ironizați în scandalul „cal sau vită?”
În 10 februarie, presa relata că președintele comisiei parlamentare britanice care se ocupă de probleme alimentare, Anne McIntosh, a cerut un moratoriu privind importurile de carne provenind din UE, până la clarificarea originii cărnii de cal descoperite în produse ce ar fi trebuit să conțină carne de vită.
McIntosh, membră a Partidului Conservator al premierului David Cameron, înaintase această cerere de la începutul scandalului, când a fost descoperită carne de cal în carne vândută în Marea Britanie și Irlanda.
Caricaturistul Sunday Times s-a delectat cu ramificațiile franceze ale acestui scandal, duminică, prezentându-l pe Cameron la masă, uluit să găsească în farfurie un cap de cal cu figura președintelui francez François Hollande. Pe capul animalului este scris „cheval à la sauce hollandaise” („cal cu sos olandez”), în franceză.
În Suedia, Agenția națională pentru siguranța alimentelor anunța că ar putea depune o plângere la poliție împotriva Findus – gigantul alimentar suedez care a vândut pachete de lasagna congelată contaminată cu carne de cal, potrivit postului de radio suedez SR.
Acest incident nu este primul de acest fel din Suedia. În toamna lui 2012, s-a descoperit carne de porc colorată artificial și vândută drept carne de vită.
În Franța, șase mari supermarketuri au retras din magazine produse furnizate de Findus și Comigel, care ar putea conține carne de cal, a anunțat duminică Federația de afaceri ale comerțului și distribuției (FCD), citată de AFP. Este vorba despre grupurile Auchan, Casino, Carrefour (sub mărcile Carrefour și Grand Jury), Cora, Monoprix și Picard, potrivit unui comunicat al FCD. Au fost retrase mai multe produse: lasagna, cannelloni sau spaghete bolognese, musaca și plăcintă țărănească (hachis parmentier).
Ministrul francez pentru Consum, Benoît Hamon, a declarat duminică pentru cotidianul Le Parisien că sunt prevăzute noi retrageri de pe piață având în vedere că firma Comigel, care a fabricat produsele în cauză aprovizionează mai mulți distribuitori. Acesta se aștepta totodată să fie descoperite și alte cazuri de fraudă atunci când vor fi aflate primele rezultate ale anchetei, miercuri.
În treacăt, Hamon, un socialist, a lansat o ironie la adresa premierului britanic conservator David Cameron. „El, care admiră atât de mult economia fără constrângeri, poate să măsoare pe deplin consecințele asupra unui subiect esențial ca trasabilitatea produselor alimentare: englezii credeau că au cumpărat vită și au mâncat cal! David Cameron se întoarce de la Bruxelles bucuros că a reușit să scadă bugetul Europei, dar ar fi inspirat să revizuiască modelele economice pe care le apără”, a declarat Hamon pentru presa franceză.
Tot duminică, The Observer scria că grupări mafiote poloneze și italiene sunt suspectate că ar juca un rol major în scandalul privind carnea de cal descoperită în mai multe produse din Marea Britanie care ar fi trebuit să conțină carne de vită.
Surse apropiate Ministerului Mediului, Alimentației și Afacerilor Rurale și Agenției pentru siguranța alimentară (FSA) din Marea Britanie au declarat că burgerii de vită, lasagna și celelalte produse contaminate cu carne de cal sunt rezultatul unei fraude care are o „dimensiune internațională”.
Experți din industria sacrificării cailor au declarat pentru The Observer că există dovezi că grupări mafiote poloneze și italiene desfășoară scheme frauduloase de milioane de euro pentru a substitui carnea de vită cu cea de cal în timpul procesării alimentelor. Există informații potrivit cărora veterinarii și alți oficiali care lucrează în abatoare și fabricile alimentare sunt intimidați să eticheteze carnea ca fiind vită, când de fapt aceasta este o alternativă mai ieftină, precum porcul sau calul.
Atenția se concentrează în prezent pe estul Europei, un furnizor major de carne de cal pentru Franța și Italia, mai nota publicația britanică. O parte din carnea care a mers în Irlanda provine de la furnizori din Polonia, care exportă anual aproximativ 25.000 de cai pentru sacrificare. Surse din cardul industriei au sugerat pentru The Observer că grupuri infracționale care operează în Rusia și statele baltice joacă un rol în comerțul fraudulos cu carne.
În același context, AFP scria că scandalul cărnii de cal, descoperită în produse semipreparate care ar fi trebuit să conțină carne de vită, demonstrează deficiențele trasabilității produselor în Europa, de la exploatarea agricolă până în farfurie, citând asociații de consumatori și specialiști.
„Este într-adevăr un dezinteres condamnabil al legislației comunitare”, a declarat, pentru AFP, președintele asociației franceze de apărare a drepturilor consumatorilor UFC-Que choisir, Alain Bazot.
„Controalele administrative sunt relativ rare, o dată la doi, trei ani sau în cazul unei alerte, nu în acest fel ne asigurăm că sistemul de calitate și trasabilitate este pus la punct”, subliniază specialistul Pierre Georget.
Agenția suedeză pentru alimentație admite, la rândul său, că este „dificil de descoperit dacă un furnizor a încercat deliberat să înșele consumatorul, mai ales dacă frauda intervine cu trei sau patru verigi înainte ca produsul final să ajungă în Suedia”, potrivit AFP.
În România, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) preciza duminică, într-un comunicat, că ancheta la cele două abatoare indicate de serviciile veterinare franceze drept surse ale cărnii de cal este în derulare, una dintre unități fiind „aproape exclusă” de sâmbătă în privința suspiciunilor, „urmare a faptului că a livrat pe piața Uniunii Europene numai carne de cal”, în timp ce la cea de-a doua se făceau în continuare verificări.
Reprezentanții MADR aminteau că „nu este vorba de o alertă europeană ca urmare a unui potențial pericol cu implicații asupra siguranței alimentare, de natură să pună în pericol sănătatea publică, ci de o notificare privind fraudarea prin substituție a cărnii de vită cu cea de cal”.
Tot duminică, președintele Traian Băsescu spunea că România va fi decredibilizată pentru „mulți ani” dacă se vor constata „nereguli la expeditor”, comentând, duminică, problema importurilor de carne de cal în Marea Britanie.
„E o mare problemă. Vreau să știți că de se va constata că au existat nereguli la expeditor, deci în România, România va fi decredibilizată pentru mulți ani. Vreau să cred, sper, că nu se va întâmpla acest lucru. Văd că instituțiile statului s-au pus în mișcare în acest caz. Sper să nu fie de la noi o etichetare falsă. Chiar dacă nu discutăm de un produs toxic, carnea de cal este la fel de comestibilă ca și cea de vită, dar o etichetare falsă pentru obținerea unui câștig ilegal va decredibiliza România pentru o lungă perioadă de timp și riscurile să avem restricții la export sunt foarte mari”, a declarat președintele Băsescu.
Guvernul britanic a exclus duminică posibilitatea de a impune un moratoriu asupra cărnii importate din UE, așa cum a cerut-o deputata conservatoare Anne McIntosh. „Măsuri arbitrare” precum interzicerea importului de carne din Uniunea Europeană „nu vor ajuta” la rezolvarea problemei, a apreciat Owen Paterson, ministrul britanic al Mediului, citat de AFP.
În schimb, președintele grupului Findus Nordic a anunțat că va depune plângere împotriva companiei franceze Comigel și a furnizorilor acesteia pentru fraudă și nerespectarea dispozițiilor contractuale. „Juriștii noștri lucrează fără întrerupere la procedurile judiciare pe care le vom demara”, a declarat pentru AFP președintele director general al Findus Nordic, Jari Latvanen, subliniind că firma Comigel nu și-a respectat contractul. „Un astfel de comportament din partea unui furnizor este inacceptabil, (…) în contract scrie că pentru prepararea lasagnei se folosește carne de vită originară din Germania, Austria sau Franța”, a declarat el.
Abatoarele românești indicate de francezi, scoase de sub suspiciuni
Luni, în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Agriculturii, premierul Victor Ponta, prezent alături de ministrul de resort, Daniel Constantin, și comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, declara că din toate verificările efectuate de către autoritățile de la București rezultă că nu există niciun fel de încălcare a regulilor europene de către firme din România sau pe teritoriul României.
Premierul a mai declarat că ministrul de resort și celelalte autorități cu atribuții în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, „din Franța, Luxemburg sau altă parte”, să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca „suspectul de serviciu”.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, tot luni, că din România nu a fost exportată carne de cal greșit etichetată, autoritățile verificând cele două abatoare menționate de firma franceză, fără ca suspiciunile să se confirme.
„În ultimele 48 de ore autoritățile române au desfășurat ample acțiuni de control pentru a clarifica suspiciunile că din România ar fi plecat în spațiul intracomunitar carne etichetată în mod greșit. Am acționat într-un mod preventiv, deoarece nici până în acest moment nu există o sesizare oficială transmisă României”, a afirmat ministrul.
Constantin a spus că autoritățile franceze „s-au referit” la două abatoare din România. Unul dintre ele se află în Brașov (CarmOlimp, controlat de familia secretarului de stat din Ministerul Agriculturii Valentin Șoneriu) și altul în Botoșani.
„Aceste abatoare au fost indicate de compania franceză ca fiind suspecte, compania franceză fiind aflată în centrul unui scandal internațional, fără a exista probe sau indicii că falsul s-ar fi produs pe teritoriul României”, a adăugat ministrul.
Constantin a mai spus că nu există vreun indiciu care să confirme că etichetarea greșită ar fi avut loc în România.
„De când pleacă din gospodăria cetățeanului și până când este sigilată, marfa trece prin cel puțin patru controale sanitar-veterinare. Transportul iese din țară sigilat și nu va fi desigilat decât când intră în unitatea de procesare. Una dintre societăți a exportat doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greșită era practic imposibilă. Cea de-a doua exportă și carne de cal, și de vită, și are o
tradiție de șapte ani în domeniu, fără să fi existat vreodată suspiciuni cu privire la modul în care își desfășoară activitatea. Verificările la această societate nu confirmă etichetarea greșită”, a arătat ministrul Agriculturii.
Președintele francez François Hollande aprecia luni că „vor trebui pronunțate sancțiuni” în cazul preparatelor congelate care conțin carne de cal în loc de vită, relatează AFP.
„Există lacune, în mod vizibil, profituri, comportamente inadmisibile, vor trebui pronunțate sancțiuni, administrative și penale dacă dosarul o justifică”, a declarat, luni, șeful statului francez, în timpul unei deplasări la periferia Parisului.
„Statul are o datorie dublă: transparență și responsabilitate”, a subliniat președintele francez, adăugând că „vor fi efectuate anchete într-un timp foarte scurt”.
Hollande a apreciat că trasabilitatea, o „cerință a consumatorilor”, este „o datorie atât pentru Europa, cât și pentru Franța”, sfătuind să fie cumpărate produse etichetate „cu carne de vită de origine franceză”.
Guvernul francez urma să organizeze luni seară o reuniune de criză cu specialiștii din industria cărnii, a anunțat, duminică, anturajul ministrului pentru Consum.
O reuniune a responsabililor și experților europeni, în cazul cărnii de cal care ar fi fost exportată din România și a fost depistată în lasagna, în Marea Britanie, va avea loc săptămâna aceasta la Bruxelles, a anunțat ministrul francez al Agriculturii, Stéphane Le Foll.