Scandal și patru mașini avariate, în intersecția de la Lidl

Scandal și patru mașini avariate, în intersecția de la Lidl
Scandal și patru mașini avariate, în intersecția de la Lidl

Două tamponări una după alta au avut loc sâmbătă după-amiază în intersecția supermarketului Lidl.
În jurul orei 17.00, un autoturism Toyota Yaris s-a izbit cu o mașină de taxi.
În urma impactului, autoturismul Toyota Yaris, care era condus de o tânără, s-a răsturnat pe scuarul care desparte benzile de mers.
La fața locului a fost trimis un echipaj de ambulanță și unul de poliție, și din fericire, nici taximetristul, nici șoferița, nu au suferit leziuni.
În timp ce polițiștii făceau cercetări la fața locului și dirijau circulația în zonă, alte două autoturisme, un BMW și un Ford s-au izbit la intrarea în parcarea supermarketului.
Nici de aceasta dată nu a fost nimeni rănit, însă șoferii celor două din urmă autoturisme și rudele acestora au început să se ia la ceartă, fiecare acuzându-l pe celălalt că a greșit.
Zeci de curioși s-au adunat la fața locului, iar acuzațiile s-au îndreptat și spre polițiști, unii dintre cei prezenți cerând testarea cu alcooltestul a șoferilor.
Polițiștii de la Rutieră i-au pus pe conducătorii auto să sufle în aparatul de măsurat alcoolemia în aerul expirat, stabilindu-se că nici unul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care au avut loc cele două tamponări și gradul de vinovăție al fiecăruia dintre șoferii implicați.