Aproximativ 15 persoane de etnie romă din Șcheia s-au luat la ceartă, marți seara, în jurul orei 20.30, la recepția Unității de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Din informațiile noastre, romii fac parte din două tabere adverse, care în cursul serii s-au bătut la Șcheia, apoi au venit să-și îngrijească răniții la spital, unde au băgat spaima în pacienții din sala de așteptare și personalul medical.
Pentru că cele două tabere nu dădeau semne că s-ar potoli, cele circa 15 persoane continuând să se amenințe și să se înjure, spitalul a apelat la poliție și jandarmi pentru aplanarea conflictului și liniștirea scandalagiilor.Poliția a intervenit la fața locului cu o grupă de intervenție rapidă din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și, de asemenea, în sprijin a venit și o grupă de jandarmi. În scurt timp spiritele s-au liniștit, fără a degenera în alte violențe.
În urma bătăii de la Șcheia dintre cele două tabere, cinci persoane din ambele grupuri au avut nevoie de îngrijiri medicale.