Mai mulți localnici din Gura Putnei s-au adunat, ieri, la primărie pentru a protesta că primarul de Putna, Vasile Hotnogu, refuză să pietruiască un drum de circa 1,5 km, care deservește aproximativ o sută de gospodării. Un reprezentant al protestatarilor, Mirela Chifor, ne-a declarat că, deși utilajele sunt în zonă, primarul nu vrea să-și dea acordul pentru începerea lucrărilor pe motiv că nu are fonduri pentru a le și finaliza.
„Vrem și noi să scăpăm de noroaie, avem copii care merg la școală prin nămol până la genunchi, atunci când plouă. Am fost la primar și ne-a lăsat vorbind singuri, după ce ne-a trimis să ne rezolve problema contracandidatul lui la primărie, de la alegerile locale. Consilierii locali sunt de acord cu pietruirea, dar nu pot face nimic fără acceptul primarului”, ne-a spus femeia.
De cealaltă parte, primarul Hotnogu afirmă că nu mai dispune de fonduri pentru lucrări și că acesta este singurul drum din toată comuna care a rămas nebalastat. El spune că le-a cerut consătenilor săi să aibă răbdare, mai ales că „drumul este circulabil” și că la țară „pe orice drum, când plouă, se circulă greu”.
„Nu am 1,5 miliarde de lei pentru lucrări. Ei insistă, vor să mă oblige. O să vorbesc cu constructorul, să văd dacă poate să mă aștepte cu banii până la anul, dar nu pot să intru la pușcărie făcând ceva ilegal. O să mă duc și la Consiliul Județean, să mă rog la domnul Flutur, poate primesc o sumă de bani la rectificare”, declară primarul.
CL Putna a primit anul trecut peste 15 miliarde de lei vechi, după inundații La Consiliul Județean Suceava, vicepreședintele Daniel Cadariu a arătat că la această oră nu există baza legală pentru alocarea unei sume de bani, în afara rectificării bugetare.
Cadariu declară, însă, că pentru îndepărtarea efectelor calamităților Consiliul Local Putna a primit anul trecut una din cele mai mari sume din județ, între 15 și 19 miliarde de lei vechi, bani din care ar fi putut amenaja și drumul în discuție, dacă a fost calamitat după inundațiile din 2008.
„Poate s-ar impune o analiză foarte atentă, din partea Consiliului Local Putna, asupra modului cum s-au cheltuit bani de la calamități. A fost o sumă foarte mare, în condițiile în care peste 20 de localități nu au primit nici un ban”, a spus Cadariu.
Prinși între constrângerile birocratice, deocamdată cei peste o sută de oameni care trăiesc în această zonă, între cimitir și calea ferată, nu par să aibă șanse de a avea prea curând un drum măcar balastat, pentru că de betonare sau asfaltare nici nu poate fi vorba.





