Un bărbat din orașul Frasin și fiul acestuia au ajuns la spital, în urma unui scandal cu focuri de armă și topoare, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi plecate de la o casă lăsată moștenire de mama, respectiv bunica celor doi.
Duminică seară, în jurul orei 21.35, polițiștii din Frasin au fost sesizați prin 112 despre faptul că Alexie P., în vârstă de 33 de ani, a fost bătut de tatăl lui, Vasile P., de 57 de ani, acesta din urmă lovindu-și fiul cu un topor și trăgând și mai multe focuri de armă.
Protagoniștii scandalului au domiciliul comun într-o casă din Frasin.
Sâmbătă seară, fiul a venit acasă împreună cu concubina sa, iar între el și părinții lui a izbucnit un scandal spontan, pe fondul unor neînțelegeri legate de un proces civil.
Alexie P. a primit o parte din casa respectivă moștenire de la bunica sa și a câștigat în instanță dreptul de a locui în imobilul respectiv, situație cu care, însă, nu sunt de acord părinții acestuia.
Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, membrii familiei și-au adus aminte de neînțelegerile care i-au adus în fața instanței și, sâmbătă seară, au început să se certe din nou.
Din primele cercetări ale polițiștilor, Vasile P. a luat la un moment dat un topor cu care și-a lovit fiul în zona spatelui. Totodată, se arată într-un comunicat al poliției, Vasile P., care este pădurar, a luat din mașina personală un pistol cu bile de cauciuc, calibrul 9 milimetri, cu care a tras câteva focuri, nefiind rănită însă nici o persoană.
Scandalul dintre tată și fiu s-a lăsat cu răni de-o parte și de alta. Vasile P. a ajuns la spital cu „plagă tăiată antebraț drept”, iar fiul acestuia cu o rană superficială în zona omoplatului stâng. Ambii, explică polițiștii, erau sub influența băuturilor alcoolice.
Anchetatorii, se arată în comunicatul poliției, au găsit toporul folosit în scandal, nu și pistolul cu care s-ar fi tras două-trei focuri de armă.
Polițiștii spun că și soția lui Vasile P. (mama lui Alexie P.), Valeria P., de 55 de ani, se afla în stare de ebrietate și a depus plângere penală împotriva fiului ei, pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe.
Pentru aceeași infracțiune a depus plângere și Alexie P. împotriva părinților săi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru, atât tatăl, cât și fiul s-au ales cu dosar penal.





