Sătenii din Dornești amenință cu un nou protest, după cel de acum două luni, făcut din cauza sistării lucrărilor de regularizare a pârâului Ruda din localitate, care în 2010, în urma ploilor torențiale, a ieșit din matcă și a inundat circa 300 de gospodării.
Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că noul pod pe care autoritățile au declarat că-l vor construi peste pârâu, pentru că cel vechi este subdimensionat și a fost și afectat de viitură, a rămas doar pe hârtie.
Noul protest este programat pentru vinerea viitoare, pe 6 septembrie, așteptându-se autorizația de la primărie. De această dată, cei aproximativ 100 de oameni, cât se estimează că vor participa la protest, intenționează să blocheze drumul comunal ce face legătura dintre Dornești către satul Iaz.
Gheorghe Cherneciuc, unul dintre inițiatorii acțiunii de protest de săptămâna viitoare, a declarat că lucrările de regularizare au început acum trei ani, imediat după inundații, însă la scurt timp au fost sistate de Apele Române și de atunci sistate au rămas.
„Au lărgit puțin albia, au făcut un pic de dig și s-au oprit. Ne-au spus că e etapa I, că a costat 22 de miliarde de lei vechi. Nouă ni se pare exagerat de mult. Le-am cerut să vină să motiveze banii cheltuiți. Și-au bătut joc de noi. Înainte cu două zile de protestul de acum două luni, a venit un utilaj, a tras câteva cioate de pe marginea drumului, iar la scurt timp după protest, a dispărut. Noi aici stăm cu frica în sân, sunt aproape 300 de case. Când crește apa, oamenii urcă lucrurile în pod, când se opresc ploile, le coboară”, ne-a declarat telefonic Gheorghe Cherneciuc.